Discursul doamnei Manuela Tăbăraș cu ocazia aniversării de 20 de ani a UNPIR Filiala București

Manuela Tăbăraș: Stimate dle președinte, onorat consiliu de conducere, distinși invitați și participanți, profesia mea este extrem de onorată de invitația pe care ne-ați lansat-o, iar menirea mea acum, aici, este aceea de a transmite cuvântul colegilor mei notari, prietenii profesiei dumneavoastră, a Camerei Notarilor Publici București, instituție corespondentă a Filialei București a UNPIR.

Suntem deosebit de onorați de această invitație, dar, mai presus de toate, de oportunitatea pe care ne-o dați de a ne exprima solidaritatea profesională cu acest demers, continuu și constant, pe care l-ați avut și pe care și noi îl avem, de pregătire profesională continuă, pentru că este evident că aceste seminarii de pregătire profesională au un multiplu scop – pe de o parte familiarizarea sau aducerea în atenția noastră a noilor modificări legislative; în subsecvent, particularitatea și lămurirea anumitor aspecte care țin de specificitatea profesiei fiecăruia dintre noi; poate nu în ultimul rând descoperirea unei chei de interpretare unitară a voinței legiuitorului, acolo unde ea nu este foarte clară – și toate acestea pentru ca activitatea noastră să fie în afara oricăror dezbateri sau dispute. Profesia dumneavoastră, ca și a noastră, se confruntă cam cu aceleași provocări, și nu sunt doar ale noastre, ci și ale celorlalți colegi din domeniul juridic, economic. Ne confruntăm, pe de o parte, cu o lege tehnică, procedurală, pe care trebuie să o respectăm cu o anumită strictețe; ne confruntăm cu acest tsunami de dispoziții legislative din toate domeniile – civil, comercial, GDPR, spălarea banilor, contabilitate, fiscalitate –, cărora cu greu le facem față, eu mărturisesc că întâmpin probleme vizavi de aceste valuri care ne lovesc.

Îmi aduc aminte de un material care a circulat pe internet, că sunt 30.000 de acte normative emise în ultimii 30 de ani și îmi aduc aminte de ce am învățat eu la Dreptul roman, că au existat 20 de acte normative care au guvernat în timpul Imperiului Roman timp de 800 de ani, imperiu care a stăpânit mai multe teritorii decât teritoriul țării noastre. Dar trebuie să facem față celor 30.000 de acte normative, iar peste toate aceste lucruri, ne trezim uneori că avem realități care nu sunt reglementate juridic sau, dimpotrivă, avem realități în care avem o dublă reglementare juridică și nu știm care dintre ele este mai importantă și să o aplicăm cu prioritate; sau avem reglementări pe jumătate. Iar pe lângă toate aceste provocări științifice, profesionale, cred că mai avem și provocările care țin de organizarea birourilor, cabinetelor, societăților, întreprinderilor pe care le conducem ca profesie liberală. Și toate acestea ne demonstrează că activitățile noastre sunt supuse unor exigențe din ce în ce mai sporite. Și cred că cu toții avem o mare preocupare, care este comună tuturor profesiilor – aceea de a fi siguri că activitatea noastră este în litera legii. De spiritul legii ne cam temem, din păcate – n-ar trebui, dar ne temem –, dar măcar în litera legii.

Deci suntem cu toții preocupați să știm că am găsit, căutând, și uneori nu este foarte ușor, acel izvor neîntinat, unde echitatea și unde dreptatea, și unde morala este la ea acasă. Pentru că asta înseamnă dreptul; asta înseamnă corectitudinea – echitate și bine. Or, cu toții, cu bună credință, vrem să ajungem acolo. Însă ăsta este un drum, o expediție, pe care vedeți, așa cum marii oameni care pleacă în expediții uneori nu pot să le ducă la bun sfârșit singuri, uneori aceste reguli nu le putem face singuri. Și avem nevoie de competențele fiecăruia dintre noi. Și aici poate că este rolul acestor profesii, care de fapt deservesc același țel, cetățeanul, de a-și strânge rândurile și de a încerca să lucreze în mod comun spre această expediție unică, spre acest deziderat, de a găsi și de a proteja acest izvor pur de dreptate.

Și aș vrea să vă dau doar două exemple, din materia mea, din ceea ce eu stăpânesc: principiul bunei-credințe. Principul bunei-credințe a fost o realitate de care toată lumea s-a folosit. Am invocat acest principiu al bunei-credințe încercând să ne executăm obligațiile. Avocații l-au susținut și și-au fundamentat concluziile, în pledoariile lor în fața instanțelor de judecată. Instanțele de judecată au validat aceste teorii și au dat hotărâri judecătorești bazate pe principiul bunei-credințe. Doctrina a venit și a consolidat cu argumente acest principiu, deși el n-a existat, în drept, reglementat. L-am reglementat pentru prima oară într-o lege fundamentală în Codul civil din 2011 expresis verbis. Dar noi, împreună, am reușit să creăm această operă. Am reușit, unindu-ne capacitățile și interesele, să recunoaștem realității o valoare juridică care apoi a fost îmbrăcată și recunoscută de către legiuitor. Dar zeci de ani am funcționat așa și toți participanții la actul juridic am gândit la fel. Or, această operă de artă, pe care noi am făcut-o și pe care trebuie să o facem în continuare atunci când legea este neclară, atunci când ea este incompletă, atunci când ea necesită a fi interpretată, nu poate să genereze decât lucruri bune, nu poate să genereze decât o societate fundamentată pe profesioniști, pe transparență, pe predictibilitatea interpretării și aplicării normei juridice. Or, acest lucru nu se poate face decât încercând să lucrăm împreună. Iar interesul nu este al niciuneia dintre profesii; ci este al celor pentru care ne-am antrenat o viață întreagă să-i servim – a clienților noștri, a justițiabililor, a persoanelor fizice juridice, profesioniști de profesioniști… falimentari sau nefalimentari. Interesul este al societății ca noi să ne strângem rândurilor și, prin aceste simpozioane, prin aceste module de pregătire profesională, să stabilim atitudini, comportamente, proceduri comun acceptate și recunoscute de către noi, atunci când legea este neclară. Or, este evident că acest simpozion, zic eu că… știți, la Constanța spuneam, acum patru ani, că este o tradiție; acum îmi vine să spun că este un modus vivendi pe care trebuie să-l apărăm și să-l executăm în fiecare moment al vieții noastre; și că, evident, este o cale urmată de toate profesiile juridice, și nu numai ele, în activitatea lor.

Așa încât, nu-mi rămâne decât să urez mult succes lucrărilor acestui simpozion și, pentru că am urat viață lungă și am avut dreptate la Constanța, pentru că numărul simpozioanelor am văzut că este extrem de bogat, vă doresc – pentru că am gura aurită – de această dată ca rezultatele și răspunsurile pe care dumneavoastră le creați în urma dezbaterilor la această conferință să se cristalizeze într-o practică unitară, într-un rezultat validat și în operele judecătorilor prin hotărâri jurisprudențiale și, nu în ultimul rând, și prin pozițiile doctrinarilor care să sprijine concluziile acestor dezbateri.

Eu vă mulțumesc foarte mult, vă doresc mult succes în activitatea dumneavoastră și mult succes lucrărilor acestei conferințe.