Skip to main content
UNPIR Filiala București

FOTO - Gala ”UNPIR Filiala București – 20 de ani de profesionalism în profesie”

La finalul lunii februarie a avut loc, la Sinaia, gala organizată de UNPIR Filiala București pentru a sărbători ”20 de ani de profesionalism în profesie”.

Cina organizată la finalul celor două zile de seminar științific a adus laolaltă prietenii și invitații filialei București a UNPIR, reprezentanți ai magistraturii, mediilor academic și politic, precum și profesioniști ai insolvenței.

”Acest program dedicat aniversării celor 20 de ani de la înființarea filialei București a UNPIR a fost împânzit de discursuri din partea unor distinși invitați și, tocmai pentru că ne-am bucurat teribil să vedem că avem atât de mulți prieteni și atât de mulți participanți, a și trebuit să împărțim aceste paneluri de alocuțiuni în două, în deschidere și azi”, a spus Cătălin Dascăl, președintele UNPIR Filiala București, în deschiderea galei.

cd

În cadrul evenimentului au fost acordate plachete aniversare invitaților speciali, un punct culminant al aniversării în care fiecare invitat a ținut câte un discurs.

”Împliniți 20 de ani. Parafrazând acel ”ca la 20 de ani, fără griji și fără bani”, dumneavoastră aveți și griji și sper că aveți și bani. Urmează o altă etapă, vom fi prezenți și atunci când veți sărbători și 30 și 40 de ani de existență. Am apreciat evoluția acestui corp profesional, am apreciat de altfel această evoluție alături de celelalte corpuri profesionale tipice domeniului juridic și magistrații, și avocații, și notarii și dvs. și m-am gândit de multe ori cum au apărut aceste corpuri profesionale, cum și-au organizat institute de pregătire, de perfecționare, și credeam inițial că oarecum universitatea, școlile de drept, au scăzut în exigență, oare nu cumva apariția acestor corpuri așa de bine organizate, cu strădanie și stăruință, (sugerează că) noi universitarii am rămas datori pregătirii studenților. (…) Am constatat că de fapt nu este așa. Universitatea rămâne cu programul ei de inițiere a tinerilor în pregătire profesională, iar dvs. nu faceți decât să continuați formarea, să continuați specializarea, tindeți spre performanță, cu toate necazurile, opreliștile și piedicile care au fost și sunt. Ați parcurs un drum excepțional, care merită observat și apreciat”, a declarat prof. univ. dr. Iosif Urs, președintele Consiliului de Administrație al Universității Titu Maiorescu.

iu

”Mulți dintre noi ne aducem aminte că după anii ’90, inclusiv structura programelor de învățământ s-a schimbat în mod fundamental. A apărut atunci, printre altele, materia dreptului comercial, o reînviere a unei discipline care era tratată în toate programele de învățământ din lume. Am început să învățăm cine desfășoară o activitate comercială, persoane fizice și juridice, am început să învățăm cum se înființează și cum funcționează astfel de entități.

Imediat după 90 nu se știa de faliment, nu se știa de insolvență, pentru că așa era concepția pe atunci, întreprinderile aveau viață veșnică, nu aveau probleme financiare, economice, și nu se știa de dificultăți financiare. Lucrurile au evoluat și, așa cum se susținea și în doctrină, profesionistul avea același drum precum omul: se naște, trăiește, la un moment dat e posibil să intre în insolvență. A apărut așadar nevoia de a se legifera problemele care țineau de dificultățile financiare cu care începeau să se confrunte profesioniștii economiei noastre de atunci.

(…)

Cursurile universitare au început, firav inițial, să dezvolte astfel de chestiuni care țineau de problemele comerciale ale celor care activau pe piața economică.

Normele trebuiau interpretate și aplicate de către cineva la cazuri practice, astfel că după 95 parte din corpul profesional al avocaților a devenit ”lichidatori”, că așa era atunci. Când mergeai la tribunal, Judecătoria Sectorului 1 acum, într-un colț era o anexă, o clădire. Oamenii se întrebau ce e acolo, că se vedea activitate. ”Sunt ăia cu falimentul, sunt lichidatorii”.

Pentru că problemele au fost multiple și complexe, s-au mutat într-o clădire frumoasă, unde condițiile erau mai adecvate. Din punct de vedere legislativ, lucrurile au evoluat. Suntem la a treia reglementare de atunci. Din punct de vedere didactic, deja în programele de învățământ este materia aceasta privind insolvența, s-au creat programe de masterat, în cadrul școlilor doctorale sunt deja doctoranzi și doctori care s-au preocupat de această materie, iar din punct de vedere profesional observăm o veritabilă secție a insolvenței într-un corp de sine stătător cu cealaltă secție comercială, și sigur că da, un foarte frumos corp profesional, care le-a provocat și le-a determinat pe cele dintâi”, a spus conf. univ. dr. Vasile Nemeș, membru al Consiliului Științific INPPI și reprezentant al Facultății de Drept din cadrul Universității Nicolae Titulescu.

vn

”Sunt aici deoarece cred cu tărie în cooperarea inter-profesională. Cred cu tărie, de asemenea, în buna-credință împărtășită și mai cred cu tărie în procesul de învățare care este, din fericire, în domeniul nostru un proces continuu. A învăța e parte din activitatea zilnică de judecător, de practician, de avocat. Dar a învăța este un pic mai mult. A învăța este, la un moment dat, a uita ce ai învățat și a o lua de la capăt. A învăța înseamnă câteodată a uita principiile pe care le credeai stabile, categorice, pentru totdeauna și a reînvăța proceduri, principii, procese și chiar a schimba un mod de a gândi. Mi s-a întâmplat în 2011, când după mai mult de 10 ani ca judecător și ca avocat știam că procedurile sunt simple, ai un vinovat, ai o persoană care trebuie despăgubită, și am intrat în domeniul insolvenței și am realizat că totul este diferit.

În insolvență nu ai vinovați. În insolvență ai probleme urgente, care trebuie rezolvate, soluții care trebuie identificate, și atunci am început să reînvăț. A trebuit să uit și să o iau de la capăt”, a spus la rândul său Nicoleta Năstăsie, judecător sindic din cadrul Secției a VII-a civilă, Tribunalul București.

nn

”Îmi face o mare plăcere să constat că sunt oameni de o calitate extraordinară pe care i-am găsit aici și am găsit nu numai profesioniștii, pe care m-am învățat să îi văd în sala de ședință și să constat că au un grad de pregătire extraordinar, dar am văzut oameni în sensul cel mai frumos al cuvântului, am văzut atitudini deschise, am văzut o altă modalitate de abordare a relației dintre profesioniști”, a declarat Mariana Moncea, judecător sindic din cadrul Secției a VII-a civilă, Tribunalul București.

mm

”Pe mulți dintre dvs. îi cunosc, ne-am întâlnit în activitatea profesională, am colaborat, am lucat. Activitatea mea profesională a fost un pic întreruptă și am fost obligat să ajung și în zona privată. Am constatat care este relația pe care o are un contribuabil cu Fiscul, din perspectiva de avocat. Mesajul pe care vreau să îl aduc în această seară din partea ANAF este acela de haideți să ne așezăm la masă și să discutăm.

Cred că sunt multe probleme care încă nu sunt rezolvate. Cunosc foarte bine legea insolvenței și cred că sunt, inclusiv la nivelul nostru, unele derapaje. (…) Lansez o invitație de a veni și de a discuta. Vă stăm la dispoziție oricând”, a spus Toma Costreie, secretar general ANAF, care a acceptat placheta aniversară în numele președintelui ANAF Mihaela Călugăreanu.

tc

”Trebuie să recunosc că nu aveam înclinații către insolvență, dar am avut parte de o foarte frumoasă colaborare și foarte frumoasă prietenie, bazată pe respect reciproc profesional. Probabil m-ați mai auzit cu alte ocazii, cu ani în urmă, că am avut câteva abordări critice, dar este absolut firesc ca într-o colaborare să nu fim întotdeauna de acord și să nu găsim întotdeauna soluții câștig-câștig. Dar iată că anii au trecut, împreună am învățat foarte multe lucruri și cred că în continuare relațiile noastre se vor strânge, vom deveni și mai buni profesional împreună”, a povestit Mirela Iovu, președintele Asociației Consilierilor Juridici din Domeniul Financiar Bancar.

mi

”Mă simt ca într-o familie, am un practician în insolvență la mine acasă, soția mea, în CECCAR sunt foarte mulți colegi care sunt și membri UNPIR (…) Pentru mine este o onoare să mă aflu aici alături de dumneavoastră și (voi încheia urându-vă) putere și competență”, a spus Aurel Andrei, președintele CECCAR Filiala București.

aa

”Ca vicepreședinte al ANPC, noi avem compartiment distinct pentru insolvența persoanelor fizice, cu profesioniști răspândiți în toate județele țării, și aici este un punct pe care aș vrea să ne așezăm un pic la masă și să mai lucrăm un pic la legea insolvenței persoanelor fizice.

(…)

Noi, profesioniștii, trebuie să umblăm un pic la partea aceasta de informație. Ea este foarte multă, trebuie să facem să fie un pic mai suplă, mai ușor de înțeles, iar această informație să o ajutăm să ajungă la toată lumea, să fie în interesul cetățeanului. Asta mi-am propus ca vicepreședinte al ANPC și asta aș vrea și de la dvs”, a declarat la rândul său Valentina Mitran, Secretar de Stat, vicepreședinte ANPC.

vm

”În februarie, Uniunea Administratorilor Autorizați din Republica Moldova a împlinit cinci ani de zile de când suntem uniune profesională. (…) Parcursul unei organizații profesionale este similar unui râu care are originea la un izvor. Izvorașul, la început este slăbuț, un pârâiaș, care  când se întâlnește cu obstacole, dă de pietre, încearcă să le ocolească, pentru că are frică. Cu timpul, izvorul devine râu, care trece peste pietre fără să le observe, iar când dă de stâncă, dă în ea cu toată puterea, fără frică. Eu v-aș dori, când dați de obstacole în drumul vostru dificil, să nu uitați de origine și de cauza care v-a unit, pentru că această cauză a format o echipă.

Aveți o echipă frumoasă, deșteaptă, competentă și mobilizată. Noi dorim ca echipa respectivă să se păstreze și, în primul rând, să fiți uniți, pentru că în unire e putere”, a spus Dorin Ciobanu, președintele ALARM din Republica Moldova.

dc

Spre finalul seratei au fost invitați să spună câteva cuvinte și membrii Biroului Executiv al UNPIR, alături de președintele INPPI.

”Lichidarea, falimentul, insolvența, e o instituție de stabilire a echității echilibrului în momentul în care dispare un subiect de drept, cum era falimentul, sau în vederea reechilibrării lucrurilor ca să nu dispară subiectul de drept. Cam asta ar fi insolvența, cam asta încercăm noi să comunicăm atunci când prezentăm anumite materiale. Cred că a greșit un cuvânt în legea 85/2014. ”Maximizarea averii debitorului”. Nu, este maximizarea gajului general, că asta încercăm toți să facem, toate mecanismele reglementate de Legea 85/2014 au ca singur scop găsirea unui echilibru în vederea distribuției echilibrate și echitabile către creditori.

 Au trecut 20 de ani, vor mai trece, ar fi bine dacă în trecerea noastră nu ar trebui să ne oprim în tot felul de obstacole. Aș vrea să amintesc aici că acum câțiva ani de zile un colectiv din mulți specialiști în domeniul insolvenței (…) ne-am străduit să îmbunătățim Legea 85/2014. Ne-a ajutat la ceva? Se pare că nu, pentru că am avut altceva pe ordinea de zi, cum să diminuăm riscul din OUG 88, sechestre asigurătoare și așa mai departe. Cred că ar trebui să ne împărțim filosofia noastră în două. Una: să avem grijă să promovăm mai departe ce trebuie, a doua: să oprim aceste obstacole inutile, să putem să le gestionăm”, a spus Stan Tîrnoveanu, prim-vicepreședinte UNPIR.

st

”Sărbătorim azi 20 de ani de profesionalism în profesie, 20 de ani de satisfacții, de muncă, dar și de provocări și de greutăți deopotrivă. Deși e potrivit ca în ceas aniversar să vorbim despre tot ce este mai frumos, e mai util să spunem ce nu a mers, ce am putea îmbunătăți fiecare dintre noi pentru a avea un viitor mai frumos și mai echilibrat. (…) Ne confruntăm deopotrivă cu aceleași probleme: încercarea altor profesii liberale de a prelua atribuții și competențe specifice profesiei noastre, campaniile de denigrare a celor două profesii, aș aminti aici despre acea vehiculată ”superimunitate” a avocatului, dar și asocierea practicianului în insolvență cu debitorii frauduloși, carene-a afectat foarte mult. Aș aminti aici politica de reducere a costurilor, a onorariilor la cote insignifiante… Sunt realități cu care trebuie să ne confruntăm.

Practicianul în insolvență, mai mult decât orice alt profesionist, gestionează o situație dificilă, pe care nu a creat-o, preia toate problemele unei companii, se luptă cu managementul neperformant, se luptă cu problemele sociale generate de disponibilizarea salariaților, și trebuie să găsească soluții rapide și concrete, de găsire a unui echilibru, de redresare. Totul pe fondul unei răspunderi enorme. Ni se cere maximul de performanță cu minimul de costuri. Toate acestea subliniază nevoia, mai mult ca oricând, de unitate. Mesajul meu în această seară e să fim solidari, să ne ridicăm fruntea și să ne uităm la problemele colegilor noștri, pentru că problemele colegilor noștri ar putea să fie mâine problemele noastre”, a declarat Simona Miloș, președintele INPPI. 

sm

” E interesant că reușim din atâtea profesii diferite, atâtea pregătiri: economiști, juriști, ingineri… să fim uniți și cred că vine din experiența altor asociații din care am făcut sau facem încă parte. avocații, care sunt în esență un profesionist individual, reușesc în această uniune să îi dea un mers înainte, să își adune experiențele individuale, să își tempereze orgoliile și să sprijine profesia prin dezbateri, prin prelegeri foarte bine pregătite. Economiștii, la rândul lor, împărtășesc cu celelalte profesii experiența proprie, nu își pun ambițiile personale ci, dimpotrivă, pun umărul la această profesie care este încă tânără. În ultimul rând, și probabil pe nedrept în ultimul rând, inginerii, profesie din care fac parte și eu la bază, au pus umărul de la început la partea tehnică, la concepția unei proceduri tehnice pentru cazurile în care e nevoie de așa ceva, pentru că profesia de practician înseamnă mai puțin de 50% drept, mai puțin de 50% economic și mai puțin de 50% tehnic. Nu cred că a făcut cineva o statistică, dar peste 70% dintr-o procedură complexă se desfășoară în afara instanței. (…) Mulțumesc tuturor profesiilor care au dus la creșterea acestei profesii noi”, a spus Florin Dragomir, vicepreședinte UNPIR.

fd

”Ieri s-a discutat despre faptul că sediul UNPIR e pe strada Vulturilor și suntem puternici, că sediul dlui președinte e pe Strada Învingătorilor și suntem învingători (…) Sediul filialei Constanța e pe Bulevardul Ferdinand, un mare rege al României, sper să scriem și noi istorie în această profesie, cel puțin peste 100 de ani, am început deja cu 20”, a spus Anca Sîrbu, vicepreședinte INPPI.

”De multe ori am fost percepuți negativ. Nu este așa. Nu suntem aliații infractorilor. Nu tăinuim bani. Au încercat tot felul de manevre să ne scoată țapi ispășitori. Nu am fost. Suntem devotați și suntem o echipă tânără, o echipă care are un viitor, și vom realiza în continuare multe lucruri bune”, a spus Nic Bălan, președintele UNPIR.

 

nb

Alte plachete aniversare au mers către dr. Nicoleta Țăndăreanu, formator INM, conf. univ. dr. Manuela Tăbăraș, Facultatea de Drept, Universitatea Titu Maiorescu, prof. univ. dr. Augustin Fuerea, Facultatea de Drept, Universitatea București, asist. univ. dr. Adrian Hărătău, Facultatea de Drept, Universitatea Nicolae Titulescu.

Nu în ultimul rând, o plachetă comemorativă a fost acordată fondatorului UNPIR Arin Stănescu și primită de soția acestuia, Liana Stănescu.

ls

Secțiunea de discursuri a fost încheiată de lect. univ. dr. Bogdan Bucur, profesor în cadrul Facultății de Științe Politice a SNSPA.

”Sunt mulți oameni care au performanțe diferite în viață, dar sunt puțini cei care sunt constructori de instituții. Poți să fii excepțional în plan personal, poți să fii excepțional într-o carieră care presupune doar un parcurs individual, poți să fii excepțional în cariera didactică și atât, dar sunt câteva lucruri care sunt absolut remarcabile. Acestea sunt doar două: acela de a crea o școală, mă refer la corpul didactic, și acela de a înființa o organizație, de a contribui la întemeierea unei instituții, de a o face funcțională. Sunt lucruri în care performăm dincolo de noi”, a spus acesta.

bb

GALERIE FOTO