Skip to main content

Anunț ONRC privind termenul de depunere a declarației privind beneficiarul real

Oficiul Național al Registrului Comerțului a publicat pe site-ul oficial următorul anunț:

Ca urmare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.191/2020 pentru prelungirea termenelor privind depunerea unor documente prevăzute în sarcina asociațiilor și fundațiilor, precum și a persoanelor juridice înregistrate în registrul comerțului*:

Termenul până la care se depune declarația privind beneficiarul real prevăzut la art. 62 alin. (1) din Legea nr. 129/2019, cu modificările și completările ulterioare, este de maximum 90 de zile de la încetarea stării de alertă.

În termenul prevăzut la alin. (1), declarațiile privind beneficiarul real prevăzute la art. 56 alin. (1) și (4) și la art. 62 alin. (1) din Legea nr. 129/2019, cu modificările și completările ulterioare, pot avea formă de înscris sub semnătură privată ori formă electronică și pot fi transmise la oficiul registrului comerțului prin mijloace electronice, cu semnătură electronică, sau prin servicii de poștă și curier.

Declarațiile prevăzute la alin. (2) pot fi date și în fața reprezentantului oficiului registrului comerțului sau se pot depune, personal sau prin reprezentant, având dată certă, dată de notarul public ori atestată de avocat.

(*În conformitate cu art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.191/2020 pentru prelungirea termenelor privind depunerea unor documente prevăzute în sarcina asociațiilor și fundațiilor, precum și a persoanelor juridice înregistrate în registrul comerțului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1013 din 30.10.2020).

 

Vă amintim considerentele privind beneficiarul real în situația firmelor în insolvență – aplicarea Legii 129/2019, publicate de UNPIR în martie 2020 (click). 

De asemenea, vă amintim ”Răspunsul primit de la ONPCSB privind beneficiarul real în situația firmelor în insolvență” (click)