Skip to main content

Legislația insolvenței modificată prin Legea nr. 216/2022

Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.85/2014 a fost promulgat prin Decret nr. 978/2022 și devine Legea nr. 216/2022.

Modificarea legislației insolvenței a fost inițiată de Ministerul Justiției într-un demers de implementare în legislația locală a Directivei Europene în domeniul Restructurării și Insolvenței nr. 2019/ 1023. În proiect s-au implicat mai multe echipe de specialiști, juriști și practicieni în insolvență, inclusiv o delegație UNPIR condusă de Cătălin-Andrei Dascăl, președintele UNPIR Filiala București.

”Suntem mulțumiți de rezultatul acestui proiect și avem toată încrederea că noile instrumente disponibile în cadrul procedurilor de insolvență vor majora considerabil numărul de restructurări reușite ale societăților aflate în dificultate”, a declarat Cătălin-Andrei Dascăl, reprezentantul UNPIR în cadrul dezbaterilor din Parlament.

Forma trimisă spre promulgare poate fi consultată aici (click).

În curând vom actualiza site-ul cu forma modificată a Legii nr. 85/2014, în secțiunea Legislație.