Skip to main content

OUG nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 (...)

În vigoare de la 14 mai 2020

Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 394 din 14 mai 2020. Formă aplicabilă la 15 mai 2020.

Având în vedere încetarea stării de urgență instituite din 16 martie 2020 prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României și prelungită prin Decretul nr. 240/2020,

luând în considerare faptul că unele măsuri de sprijin instituite pentru persoane fizice sau juridice nu își vor mai produce efecte odată cu încetarea stării de urgență,

în condițiile în care în anumite domenii activitatea nu poate fi reluată total sau parțial, se impune ca unele măsuri aprobate prin acte normative în perioada stării de urgență să fie prelungite și după încetarea acesteia.

Ținând cont de faptul că neluarea unor măsuri urgente, cu caracter excepțional, în principalele domenii de activitate din societate, ar aduce grave prejudicii cu efecte pe termen lung asupra populației și activității economice,

aceste elemente vizează un interes public și constituie o situație extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată și impune adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanței de urgență, pentru stabilirea mijloacelor și procedurilor necesare pentru garantarea siguranței personale a unor categorii de persoane afectate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2.

În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

I. Prelungirea unor măsuri de protecție socială în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2

Art. 1. - (1) Acordarea indemnizațiilor prevăzute de art. XI și art. XV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, cu modificările și completările ulterioare, se prelungește și pentru perioada cuprinsă între încetarea stării de urgență și 31 mai 2020, cu posibilitatea continuării după aceasta dată doar în domeniile în care se vor menține restricțiile.

(2) Indemnizațiile acordate potrivit alin. (1) nu sunt supuse executării silite prin poprire pe durata acordării lor, indiferent de bugetul din care se suportă.

(3) Prevederile art. III-VII și X din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. X și XIII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2020, cu modificările și completările ulterioare, privind utilizarea poștei electronice ca unul din mijloacele de comunicare pentru solicitarea și acordarea drepturilor de asistență socială, de asigurări sociale de stat și de șomaj, se aplică, în continuare și după încetarea stării de urgență, pentru o perioadă de 30 de zile.

(4) Prevederile art. IX din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020, cu modificările și completările ulterioare, se aplică, până la finalizarea cursurilor anului școlar 2019-2020.

Art. 2. - (1) Prin excepție de la prevederile art. 34 alin. (11) lit. a) și ale art. 35 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj, cu modificările și completările ulterioare, perioada de suspendare a raporturilor de muncă în temeiul art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe perioada stării de urgență și a stării de alertă instituite potrivit legii, se ia în calcul la stabilirea stagiului de cotizare de minimum 12 luni în ultimele 24 de luni premergătoare datei înregistrării cererii pentru indemnizația de șomaj.

(2) Perioada stării de urgență și perioada stării de alertă în care contractele individuale de muncă sunt suspendate în temeiul art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru care angajatorii nu datorează contribuția asiguratorie pentru muncă conform prevederilor art. 2205 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, constituie stagiu asimilat în sistemul asigurărilor pentru șomaj.

(3) Pentru stabilirea și calculul indemnizației de șomaj prevăzute de Legea nr. 76/2002, cu modificările și completările ulterioare, se utilizează indemnizația prevăzuta la art. XI alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 3. - (1) Pentru o perioadă de 30 de zile de la încetarea stării de urgență, pentru programele de formare profesională a adulților, organizate în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se pot desfășura și în sistem on-line, cu notificarea comisiei de autorizare, următoarele activități:

a) pregătirea teoretică a tuturor programelor de formare autorizate;

b) pregătirea practică a programelor de inițiere, specializare și perfecționare, care nu implică activități practice care trebuie să se desfășoare într-un spațiu cu dotări specifice, conform standardului ocupațional;

c) susținerea examenului de absolvire a programelor de inițiere, specializare și perfecționare desfășurate în sistem on-line.

(2) Examenul de absolvire prevăzut la alin. (1) lit. c) se organizează de furnizorul de formare profesională sub coordonarea comisiei de autorizare județene sau a municipiului București, în condițiile Ordinului comun nr. 501/5.253/2003 pentru aprobarea Metodologiei certificării formării profesionale a adulților, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția condițiilor care privesc sala sau spațiul de derulare a probelor.

(3) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) programele de formare de nivel 1, conform Cadrului Național al Calificărilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 918/2013 privind Cadrul Național al Calificărilor, cu modificările și completările ulterioare.

(4) Notificarea comisiei de autorizare se face cu cel puțin 10 zile lucrătoare înainte de data estimată a începerii activității, prin poșta electronică, și cuprinde obligatoriu și cumulativ următoarele informații:

a) mijloacele și metodele prin care se asigură transmiterea și asimilarea cunoștințelor și formarea deprinderilor necesare ocupației respective, teoretice și practice, după caz;

b) dotările, echipamentele și materialele necesare formării;

c) procedura de evaluare în conformitate cu obiectivele specifice programului de formare profesională autorizat.

(5) Furnizorul de formare profesională poate începe derularea programului de formare profesională în condițiile alin. (1) după primirea acordului scris al comisiei de autorizare, transmis prin mijloace electronice, în termen de 2 zile de la primirea notificării.

(6) Domeniile de activitate și instrucțiunile privind autorizarea furnizorilor de formare profesională să desfășoare programe de formare profesională a adulților în sistem on-line se stabilesc prin ordin al ministrului muncii și protecției sociale care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 4. - (1) Valabilitatea certificatelor de acreditare a furnizorilor de servicii sociale și a licențelor de funcționare a serviciilor sociale, provizorii și definitive, prelungită pe perioada stării de urgență, se menține pentru o perioadă de 60 de zile de la încetarea stării de urgență.

(2) Rapoartele de monitorizare prevăzute la art. 30 alin. (2) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 118/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 197/2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale, cu modificările și completările ulterioare, întocmite înainte de instituirea stării de urgență, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2020 pentru situațiile în care licența de funcționare expiră de drept în perioada stării de urgență, sunt valabile pentru toate situațiile în care, până la expirarea termenului prevăzut la alin. (1), au fost deja depuse la Ministerul Muncii și Protecției Sociale solicitări pentru emiterea unei noi licențe de funcționare a serviciului social.

(3) Prin derogare de la prevederile art. 31 alin. (1) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 118/2014, cu modificările și completările ulterioare, pentru serviciile sociale ale căror licențe de funcționare expiră în termen de 60 de zile de la data încetării stării de urgență și pentru care nu se mai poate respecta termenul prevăzut de lege pentru întocmirea rapoartelor de monitorizare și pentru emiterea unei noi licențe de funcționare, dosarul de reacreditare a serviciului social se transmite la Ministerul Muncii și Protecției Sociale cu cel puțin 20 zile înainte de expirarea licenței de funcționare emisă anterior.

(4) Prevederile art. XV și XVI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2020, cu modificările și completările ulterioare, se aplică până la data de 31 mai 2020.

Art. 5. - (1) Pentru persoanele care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se află în concediu și plata indemnizației pentru creșterea copiilor prevăzută de art. 2 și a indemnizației pentru îngrijirea copilului cu handicap prevăzute de art. 31 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările și completările ulterioare, sau în concediu și plata indemnizației de acomodare pentru copiii încredințați în vederea adopției, prevăzută de art. 50 din Legea nr. 273/2004 privind procedura adopției, republicată, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv în prelungirea prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2020, cu modificările și completările ulterioare, și de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2020 pentru stabilirea unor măsuri suplimentare în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, se prelungește acordarea drepturilor până la data de 31 mai 2020.

(2) Pentru persoanele prevăzute la alin. (1) care la data la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se află în concediu și plata indemnizației pentru creșterea copiilor prevăzută de art. 2 Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 32/2020, cu modificările și completările ulterioare, prin excepție de la prevederile art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările și completările ulterioare, acordarea stimulentului de inserție se face de la data depunerii cererii, dacă acestea realizează venituri supuse impozitului pe venit, până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani, respectiv 4 ani, în cazul copilului cu handicap.

(3) Pentru persoanele prevăzute la alin. (1) care la data la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se află în concediu și plata indemnizației pentru creșterea copiilor prevăzută de art. 2 Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 32/2020, cu modificările și completările ulterioare, prevederile art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările și completările ulterioare, nu se aplică în cazul în care între data de 31 mai 2020 și data la care copilului împlinește 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu dizabilitate sunt mai puțin de 3 luni. În această situație se aplică prevederile alin. (2).

Art. 6. - (1) Obligația prevăzută la art. 41 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare, se suspendă în perioada cuprinsă între încetarea stării de urgență și 31 mai 2020.

(2) Valabilitatea contractelor colective de muncă și a acordurilor colective se menține pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea stării de urgență.

(3) Valabilitatea următoarelor documente se menține pentru o perioadă de 60 de zile de la încetarea stării de urgență:

a) certificatele de încadrare a copilului într-un grad de handicap eliberate de comisia pentru protecția copilului;

b) certificatele de încadrare în grad și tip de handicap eliberate de comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap;

c) atestatele de asistent maternal eliberate de comisia pentru protecția copilului;

d) atestatele de persoană sau familie aptă să adopte eliberate de direcția generală de asistență socială și protecția copilului.

Art. 7. - (1) Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1) și alin. (11), precum și ale art. 4 din Legea nr. 19/2020, cu modificările și completările ulterioare, pentru anul 2020, numărul de zile libere plătite pentru unul dintre părinți se stabilește până la încheierea cursurilor anului școlar 2019-2020, în condițiile legii, cu aplicarea prevederilor art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 217/2020.

(2) Pe perioada prevăzută la alin. (1) prevederile Legii nr. 19/2020, cu modificările și completările ulterioare, nu se aplică angajaților sistemului național de apărare, angajaților din penitenciare, personalului din unitățile sanitare publice, personalului din serviciile sociale rezidențiale și altor categorii stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne, al ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri și al ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor, după caz.

(3) Până la încheierea cursurilor anului școlar 2019-2020, în condițiile legii, angajații prevăzuți la alin. (2) beneficiază de majorarea salarială în condițiile și cuantumul prevăzute de art. 31 din Legea nr. 19/2020 în situația închiderii temporare a unităților de învățământ, cu modificările și completările ulterioare.

(4) Până la încheierea cursurilor anului școlar 2019-2020, în condițiile legii, angajații prevăzuți la alin. (2) beneficiază de o majorare salarială în cuantumul prevăzut de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 19/2020, cu modificările și completările ulterioare, corespunzător numărului de zile lucrătoare.

(5) Majorarea prevăzută la alin. (4) se acordă, în situația în care celălalt părinte nu beneficiază de zilele libere prevăzute la alin. (1) sau de această majorare.

(6) Pentru personalul prevăzut la alin. (2), majorarea prevăzută la alin. (4) se suportă din bugetele din care se suportă drepturile salariale de bază.

(7) Prin excepție de la prevederile alin. (6), pentru personalul din unitățile sanitare publice majorarea prevăzută la alin. (4) se suportă prin transferuri din bugetul Fondului național unic de sănătate, de la titlul VI - Transferuri între unități ale administrației publice.

(8) Pentru personalul instituțiilor și autorităților publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, majorarea prevăzută la alin. (4) nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 8. - (1) Prin derogare de la prevederile art. 118 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, angajatorii din sistemul privat, autoritățile și instituțiile publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și regiile autonome, societățile naționale, companiile naționale și societățile la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, cu un număr mai mare de 50 de salariați au obligația de a stabili programe individualizate de muncă, fără acordul salariatului, astfel încât între salariați să se asigure existența unui interval de o oră la începerea și la terminarea programului de muncă, într-un interval de trei ore.

(2) Programul de muncă individualizat și modul de repartizare a acestuia pe zile se stabilesc în actul adițional la contractul individual de muncă sau în actul administrativ emis de conducătorul instituției sau autorității publice, după caz.

II. Măsuri în domeniul sănătății, generate de riscul iminent asupra stării de sănătate a populației, ca urmare a evoluției ulterioare a epidemiei cu virusul SARS-CoV-2, pe teritoriul României

Art. 9. - În domeniul sănătății, în scopul limitării răspândirii infecției cu noul coronavirus în rândul populației, începând cu data de 15 mai 2020, pentru acordarea și decontarea serviciilor medicale, medicamentelor și dispozitivelor medicale, inclusiv a activităților cuprinse în cadrul programelor naționale de sănătate se instituie măsurile prevăzute la art. 11.

Art. 10. - (1) Serviciile medicale și medicamentele pentru tratarea cazurilor COVID-19 și complicațiile acestora se acordă tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României și se suportă din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, denumit în continuare Fond.

(2) Prin derogare de la prevederile art. 337 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, serviciile medicale, îngrijirile la domiciliu, medicamentele, materialele sanitare și dispozitivele medicale, tehnologiile și dispozitivele asistive se acordă și se validează fără a fi necesară utilizarea cardului național de asigurări sociale de sănătate sau a documentelor înlocuitoare ale acestuia, prevăzute la art. 223 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Pentru serviciile medicale și îngrijirile la domiciliu, precum și pentru dispozitivele medicale, tehnologiile și dispozitivele asistive, înregistrate/eliberate off-line, nu este obligatorie transmiterea în Platforma informatică a asigurărilor de sănătate a acestora în termen de 3 zile lucrătoare de la data acordării, respectiv eliberării.

(4) Casele de asigurări de sănătate contractează întreaga sumă alocată de Casa Națională de Asigurări de Sănătate cu destinație servicii medicale spitalicești.

(5) Pentru unitățile sanitare cu paturi care furnizează servicii medicale spitalicești, în regim de spitalizare continuă, aflate în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate, decontarea lunară se face fără a mai fi necesară o regularizare a trimestrelor II și III, după cum urmează:

a) la nivelul valorii aferente indicatorilor realizați în limita valorii de contract, dacă se acoperă contravaloarea cheltuielilor efectiv realizate;

b) la nivelul cheltuielilor efectiv realizate în limita valorii de contract, în situația în care valoarea aferentă indicatorilor realizați este mai mică sau egală cu nivelul cheltuielilor efectiv realizate;

c) la nivelul indicatorilor realizați, fără a depăși suma ce poate fi contractată în funcție de capacitatea maximă de funcționare lunară a fiecărui spital;

d) la nivelul cheltuielilor efectiv realizate, în situația în care acestea depășesc nivelul contractat, justificat de situația epidemiologică generată de virusul SARS-CoV-2, pentru unitățile sanitare cu paturi care acordă servicii medicale spitalicești în regim de spitalizare continuă pacienților diagnosticați cu COVID-19.

(6) În condițiile în care serviciile medicale spitalicești acordate în regim de spitalizare de zi, efectuate de unitățile sanitare cu paturi, depășesc nivelul contractat, decontarea acestora se efectuează la nivelul realizat, prin încheierea unor acte adiționale de suplimentare a sumelor contractate, după încheierea lunii.

(7) Serviciile medicale acordate în unitățile sanitare din asistența medicală primară și ambulatoriul de specialitate clinic se decontează la nivelul activității efectiv realizate, dar nu mai mult de 8 consultații/oră/medic.

(8) Consultațiile medicale acordate în asistența medicală primară și ambulatoriul de specialitate clinic, inclusiv pentru unele servicii conexe necesare actului medical, prevăzute în pachetul de servicii de bază, respectiv în pachetul minimal de servicii medicale, pot fi acordate și la distanță, utilizând orice mijloace de comunicare. Consultațiile medicale la distanță acordate în asistența medicală primară și ambulatoriul de specialitate clinic se acordă cu încadrarea în numărul maxim de consultații prevăzut la alin. (7).

(9) Pentru pacienții cronici, medicii de familie pot prescrie inclusiv medicamentele restricționate din Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, cu modificările și completările ulterioare.

(10) În condițiile în care serviciile acordate de unitățile specializate, care furnizează consultații de urgență la domiciliu și transport sanitar neasistat, aflate în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate, depășesc nivelul contractat, decontarea serviciilor se efectuează la nivelul realizat, prin încheierea unor acte adiționale de suplimentare a sumelor contractate, după încheierea lunii în care au fost acordate serviciile.

(11) Pentru investigațiile paraclinice efectuate în regim ambulatoriu, necesare monitorizării pacienților diagnosticați cu COVID-19 după externarea din spital și pentru care furnizorii de servicii medicale paraclinice au evidențe distincte, sumele contractate cu casele de asigurări de sănătate se pot suplimenta după încheierea lunii în care au fost acordate investigațiile paraclinice, prin încheierea de acte adiționale.

(12) În condițiile în care serviciile de îngrijiri medicale la domiciliu și serviciile de îngrijiri paliative la domiciliu acordate de furnizorii aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate depășesc nivelul contractat, decontarea serviciilor se efectuează la nivelul realizat, prin încheierea unor acte adiționale de suplimentare a sumelor contractate, după încheierea lunii.

(13) Sanatoriile/Secțiile sanatoriale din spitale, care desfășoară activitate, încheie contracte cu casele de asigurări de sănătate pentru activitatea desfășurată conform reglementărilor legale în vigoare, iar decontarea lunară se face la nivelul indicatorilor realizați în limita valorii de contract, dacă se acoperă cheltuielile efectiv realizate sau, după caz, la nivelul cheltuielilor efectiv realizate în limita valorii de contract, în situația în care valoarea aferentă indicatorilor realizați este mai mică sau egală cu nivelul cheltuielilor efectiv realizate, fără a mai fi necesară o regularizare a trimestrelor II și III.

(14) Casele de asigurări de sănătate decontează toate serviciile de dializă efectiv realizate, cu încadrarea în numărul de bolnavi prevăzut la nivel național.

Art. 11. - Documentele utilizate în sistemul de asigurări sociale de sănătate care expiră până la data de 30 septembrie 2020 își mențin valabilitatea în funcție de evoluția situației epidemiologice, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Art. 12. - Influențele financiare determinate de creșterile salariale pentru personalul medical și nemedical din unitățile sanitare publice și cele care au ca asociat unic unitățile administrativ-teritoriale, inclusiv cele prevăzute la art. 45 din Legea bugetului de stat pe anul 2020 nr. 5/2020, cu modificările ulterioare, se suportă din bugetul Fondului, de la Titlul VI - "Transferuri între unități ale administrației publice".

Art. 13. - În bugetul Fondului vor fi alocate, în condițiile legii, sume suplimentare pentru decontarea cu prioritate a concediilor medicale acordate persoanelor aflate în carantină, indiferent de locul în care aceasta se instituie respectiv instituționalizată, la o locație declarată de către persoana carantinată sau prin izolare, ca urmare a unei suspiciuni de infectare cu COVID-19, și pacienților diagnosticați cu infecția COVID-19.

Art. 14. - În bugetul Fondului vor fi alocate sume suplimentare, în condițiile legii, pentru decontarea cu prioritate a concediilor medicale acordate persoanelor aflate în carantină, ca urmare a unei suspiciuni de infectare cu COVID-19, și pacienților diagnosticați cu infecția COVID-19.

Art. 15. - (1) Persoanelor asigurate pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, cărora li se interzice continuarea activității și pentru care a fost instituită măsura de carantină ca urmare a unei suspiciuni de infectare cu COVID-19, beneficiază de concedii și indemnizații pentru carantină, indiferent de locul în care aceasta se instituie, pentru o perioadă și pe baza documentelor prevăzute prin ordin al ministrului sănătății, în funcție de evoluția situației epidemiologice.

(2) Pentru persoanele aflate în situațiile prevăzute la alin. (1), certificatele de concediu medical se eliberează de către medicii de familie după ultima zi a perioadei de carantină, dar nu mai târziu de 30 de zile calendaristice de la data încetării perioadei de carantină.

(3) Certificatele de concediu medical eliberate se pot transmite de către medicii curanți către persoanele asigurate, respectiv de către persoana asigurată către angajatori/case de asigurări de sănătate și prin mijloace electronice de transmitere la distanță.

(4) Documentele care se depun pentru restituirea de către casele de asigurări de sănătate a sumelor care se suportă din bugetul Fondului, în condițiile legii, pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, precum și documentele necesare preluării în plată a concediilor medicale și indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate de către casele de asigurări de sănătate, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările și completările ulterioare, se pot transmite și prin mijloace electronice de transmitere la distanță.

(5) Prin normele de aplicare ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin ordin al ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, se stabilesc reglementări specifice privind modalitatea de acordare a concediilor și indemnizațiilor privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate pentru perioada ulterioară încetării stării de urgență, în funcție de evoluția situației epidemiologice la nivel național, în scopul limitării răspândirii infecției cu noul coronavirus.

Art. 16. - (1) Prin derogare de la prevederile alin. (6) și (7) ale art. 172 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, structura organizatorică, reorganizarea și restructurarea unităților sanitare din rețeaua ministerului sănătății, a celor din subordinea autorităților administrației publice locale și din rețeaua proprie a altor ministere și instituții publice cu rețea sanitară proprie se realizează de către direcțiile de sănătate publică județene/a municipiului București, în funcție de necesități, în vederea asigurării condițiilor de izolare și a circuitelor funcționale care au drept scop prevenirea și controlul infecției cu SARS-CoV-2. Reorganizarea și restructurarea unităților sanitare din subordinea autorităților administrației publice locale se vor face cu consultarea acestora.

(2) Avizele eliberate de către direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București în perioada stării de urgență, precum și cele eliberate pe perioada stării de alertă au o valabilitate care nu poate depăși data de 31.12.2020.

Art. 17. - (1) Managementul unităților sanitare publice civile poate fi asigurat de către personal detașat din cadrul instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale.

(2) Instituțiile cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale pot detașa personal pentru a executa misiuni în interesul Ministerului Sănătății, la solicitarea acestuia.

(3) Prin derogare de la prevederile Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, personalul detașat în condițiile prevăzute la alin. (1) și (2) este salarizat de către instituția cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale de la care se detașează și beneficiază de drepturile salariale care îi sunt mai favorabile, fie de la instituția care a dispus detașarea, fie de la cea la care a fost detașat.

Art. 18. - Se autorizează prescripțiile de tratament "off-label" în cazul pacienților infectați cu virusul SARS-CoV-2, pe baza ghidurilor sau protocoalelor de tratament aprobate prin ordin al ministrului sănătății, cu avizul Comisiei de politică a medicamentului din cadrul unităților sanitare în funcție de severitatea bolii și a afecțiunilor asociate pentru fiecare pacient.

Art. 19. - (1) Direcțiile de sănătate publică și unitățile sanitare își pot asigura materialele și echipamente de protecție necesare în conformitate cu prevederile art. 104 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Ministerele și instituțiile cu rețea sanitară proprie realizează achiziții în condițiile alin. (1) pentru unitățile sanitare proprii și alte structuri din compunere, atât din bugetele ministerelor și instituțiilor de resort, cât și din cele ale unităților sanitare.

Art. 20. - Unitățile sanitare, unitățile de asistență socială și de asistență medico-socială, precum și instituțiile și autoritățile publice pot primi medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale, vaccinuri, seruri, reactivi, consumabile aferente, precum și alte tipuri de servicii și produse necesare desfășurării activității, sub forma darului manual, indiferent de valoarea bunurilor corporale transmise prin dar manual, numai cu avizul de acceptare al Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România.

Art. 21. - Ministerul Sănătății coordonează organizarea și funcționarea tuturor unităților sanitare din subordinea autorităților administrației publice locale și exercită inclusiv atribuția de numire, suspendare și eliberare din funcție a persoanelor care ocupă funcții de conducere în cadrul acestor unități.

Art. 22. - Posturile vacante sau temporar vacante din cadrul Ministerului Sănătății și unităților aflate în subordinea, coordonarea și sub autoritatea Ministerului Sănătății, inclusiv funcțiile publice de execuție și conducere, pot fi ocupate pe o perioadă de maximum 6 luni și de către personal contractual, fără organizarea concursului, cu respectarea condițiilor de calificare necesare pentru ocuparea postului.

Art. 23. - (1) Se prelungesc măsurile stabilite prin ordin al ministrului sănătății nr. 725/2020 privind stabilirea măsurilor de sprijin a persoanelor vulnerabile care se află în izolare la domiciliu, ca urmare a măsurilor de limitare a răspândirii COVID-19.

(2) Măsurile de sprijin se pun în aplicare de autoritățile administrației publice locale.

(3) Fondurile necesare pentru finanțarea cheltuielilor cu apa și alimentele se asigură din transferuri de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății, către bugetele locale.

Art. 24. - (1) Centrul de cercetări științifice medico-militare, Centrul de cercetare științifică pentru apărare CBRN1) și ecologie, Agenția de Cercetare pentru Tehnică și Tehnologii Militare și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară "Cantacuzino" sunt abilitate să avizeze/autorizeze materialele, componentele, echipamentele și dispozitivele medicale necesare pentru prevenirea și combaterea răspândirii, precum și pentru tratamentul infecției cu virusul SARS-CoV-2, respectiv a biocidelor.

(2) Avizele/Autorizările emise de instituțiile de la alin. (1) se acordă prin excepție de la prevederile art. 49 și 50 din Hotărârea Guvernului nr. 54/2009 privind condițiile introducerii pe piață a dispozitivelor medicale, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 25. - Măsurile prevăzute în prezentul capitol au aplicabilitate până la data de 30 septembrie 2020, cu excepția măsurii prevăzute la art. 11 alin. (2), pentru unitățile sanitare cu paturi, furnizorii de investigații paraclinice, furnizorii de îngrijiri medicale la domiciliu, îngrijiri paliative la domiciliu, furnizorii de servicii stomatologice, furnizorii de dispozitive medicale și furnizorii de medicamente, și a măsurii prevăzute la art. 11 alin. (15), care se aplică până la data de 30 iunie 2020.

III. Măsuri privind activitatea Oficiului Național al Registrului Comerțului urmare a evoluției epidemiei cu virusul SARS-CoV-2

Art. 26. - Pe o perioadă de 6 luni de la data încetării stării de urgență instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, prelungite prin Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, activitatea oficiului registrului comerțului se derulează în principal prin mijloace electronice și prin corespondență, în condițiile legii. Activitatea de lucru cu publicul la ghișeele instituției se derulează pe parcursul unui program de lucru de 4 ore, fracționat în două intervale orare, iar în perioada cuprinsă între acestea se dezinfectează spațiile afectate lucrului cu publicul. Accesul publicului se realizează în mod organizat, în limita numărului ghișeelor afectate lucrului cu publicul, cu prezența unei singure persoane la ghișeu.

Art. 27. - Pe o perioadă de 6 luni de la data încetării stării de urgență instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, prelungite prin Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, declarațiile pe proprie răspundere care se anexează la cererea de înregistrare/alte cereri pot avea formă de înscris sub semnătură privată ori formă electronică și pot fi transmise la oficiul registrului comerțului fără nicio altă formalitate, prin mijloace electronice, cu semnătura electronică sau prin servicii de poștă și curier. Declarațiile pe proprie răspundere pot fi și în formă autentică, certificată de avocat sau date la oficiul registrului comerțului.

Art. 28. - Pe o perioadă de 6 luni de la data încetării stării de urgență instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, prelungite prin Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, specimenul de semnătură, acolo unde legea prevede, se transmite la oficiul registrul comerțului legalizat de notarul public sau certificat de avocat ori sub forma unui înscris sub semnătură privată, fără nicio altă formalitate sau se poate da la oficiul registrului comerțului.

Art. 29. - (1) Termenul de depunere a declarației privind beneficiarul real prevăzut de art. 56 alin. (4) și art. 62 alin. (1) din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările ulterioare, astfel cum a fost prelungit prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 29/2020 privind unele masuri economice și fiscal- bugetare, se prelungește până la 1 noiembrie 2020.

(2) În termenul prevăzut la alin. (1), declarația privind beneficiarul real poate avea formă de înscris sub semnătură privată ori formă electronică și poate fi transmisă la oficiul registrului comerțului fără nicio altă formalitate, prin mijloace electronice, cu semnătura electronică sau prin servicii de poștă și curier. Declarația privind beneficiarul real poate fi și în formă autentică, certificată de avocat sau dată la oficiul registrului comerțului.

IV. Măsuri în domeniul insolvenței în contextul evoluției epidemiei cu virusul SARS-CoV-2

Art. 30. - (1) Pe durata stării de alertă, debitorul aflat în stare de insolvență sau care ajunge în stare de insolvență va putea să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus prevederilor Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare, fără a avea însă obligația de a introduce această cerere. La cererea adresată tribunalului va fi atașată dovada notificării organului fiscal competent cu privire la intenția de deschidere a procedurii insolvenței.

(2) Dispozițiile art. 66 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, cu modificările și completările ulterioare, nu sunt aplicabile până la încetarea stării de alertă, dată de la care începe să curgă și termenul de 30 de zile pe care acesta îl prevede. Corelativ, până la aceeași dată, nu sunt aplicabile prevederile art. 66 alin. (2) și (3) din Legea nr. 85/2014, cu modificările și completările ulterioară.

V. Măsuri privind activitatea Ministerului Justiției urmare a evoluției epidemiei cu virusul SARS-CoV-2

Art. 31. - Pentru asigurarea respectării regulilor de disciplină sanitară stabilite de autoritățile cu atribuții în domeniu, urmărind cu prioritate asigurarea prevenției și reducerea riscului de îmbolnăvire, ministrul justiției emite ordine și instrucțiuni, potrivit art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, cu modificările și completările ulterioare.

VI. Măsuri în vederea sprijinirii industriei evenimentelor culturale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2

Art. 32. - (1) Prin excepție de la prevederile referitoare la dreptul de retragere, așa cum este acesta reglementat de Ordonanța de urgență nr. 34 din 4 iunie 2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, pentru evenimentele și festivalurile ce urmau a fi susținute în perioada 8 martie - 30 septembrie 2020, sau în perioada în care se suspendă dreptul de organizare a evenimentelor și festivalurilor, dacă această dată depășește intervalul anterior menționat, urmează să se aplice următoarele reguli:

a) în cazul reprogramării evenimentului sau festivalului, participantul la eveniment sau festival va putea folosi biletul de acces achiziționat, beneficiind de toate drepturile conferite de biletul de acces la data reprogramării evenimentului sau festivalului. Data reprogramării evenimentului sau festivalului nu poate depăși data de 30 septembrie 2021.

b) în cazul anulării evenimentului sau festivalului sau în cazul imposibilității folosirii biletului de acces la data reprogramării evenimentului sau festivalului, participantul la eveniment sau festival va primi din partea organizatorului un voucher pentru întreaga sumă plătită organizatorului, voucher ce va fi folosit pentru achiziționarea de produse sau servicii din gama oferită de către organizator, conform unui regulament detaliat comunicat de către organizator.

c) în cazul în care voucherul nu este folosit pentru achiziționarea de produse sau servicii până cel târziu la data de 30 septembrie 2021, organizatorul va rambursa toate sumele pe care le-a primit din partea consumatorului până la 31 decembrie 2021.

(2) Organizatorul are obligativitatea de a oferi un termen de cel puțin 30 zile cumpărătorului de bilete pentru a opta între păstrarea valabilității biletului pentru evenimentul sau festivalul reprogramat sau transformarea lui în voucher cu valoare. După expirarea celor 30 de zile biletul devine automat valabil pentru ediția reprogramată a evenimentului sau festivalului.

VII. Modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare

Art. 33. - La articolul 25 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare, după alineatul (10) se introduce un nou alineat, alin. (11), cu următorul cuprins:

"

(11) Prevederile alin. (10) nu se aplică în cazul cesiunilor de titluri de stat, obligațiuni și alte instrumente de datorie care conferă deținătorului un drept contractual de a încasa numerar, cheltuielile înregistrate din aceste cesiuni fiind deductibile la calculul rezultatului fiscal."

VIII. Măsuri în domeniul educației în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2

Art. 34. - În conformitate cu dispozițiile art. 361 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, pentru anul școlar 2019-2020, probele de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probele de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale, probele de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională studiată pe parcursul învățământului liceal și probele de evaluare a competențelor digitale se echivalează/se recunosc conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației și cercetării, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Art. 35. - Prin derogare de la dispozițiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, statul asigură finanțarea de bază și pentru preșcolarii și elevii din învățământul de stat, pentru preșcolarii din învățământul particular și cel confesional, autorizat provizoriu, precum și pentru elevii din învățământul general obligatoriu particular și cel confesional, care studiază în unități de învățământ autorizate provizoriu. De asemenea, statul asigură finanțarea de bază pentru învățământul profesional, liceal particular și cel confesional, autorizat provizoriu, pentru perioada suspendării cursurilor din anul școlar 2019-2020, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. Finanțarea se face în baza și în limitele costului standard per elev, per preșcolar, după caz, conform metodologiei elaborate de Ministerul Educației și Cercetării.

Art. 36. - Prin derogare de la dispozițiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, de suma aferentă finanțării de bază stabilită conform art. 9 alin. (4) din același act normativ beneficiază toți preșcolarii și elevii din învățământul general obligatoriu, profesional și liceal, particular și confesional, care studiază în unități de învățământ autorizate provizoriu, pentru perioada suspendării cursurilor din anul școlar 2019-2020,începând cu intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Art. 37. - Prin derogare de la dispozițiile art. 30 lit. c) și art. 31 lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației aprobată prin Legea nr. 87/2006 cu modificările și completările ulterioare, în situația stării de alertă, departamentul de acreditare numește o comisie de experți în evaluare și acreditare, care analizează raportul de evaluare internă, verifică prin corespondență și în modul online la instituția solicitantă îndeplinirea standardelor pe domeniile și criteriile prevăzute la art. 10 și elaborează propriul raport de evaluare.

Art. 38. - Pentru anul școlar 2019-2020, cadrelor didactice care susțin examenul pentru definitivare în învățământ li se recunoaște nota obținută la ultima inspecție la clasă, susținută în calitate de cadru didactic calificat.

Art. 39. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei Ordonanțe de urgență și până la eliminarea restricțiilor privind adunările publice de către autoritățile de resort, prin derogare de la prevederile art. 242 alin. (4), lit. a), b), și c) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, pentru sesiunea 2020, gradul didactic II se obține de către personalul didactic de predare care are o vechime la catedră de cel puțin 4 ani de la obținerea definitivării în învățământ, prin promovarea următoarelor probe:

a) cel puțin două inspecții școlare;

b) o probă scrisă, care conține elemente de pedagogie și de psihologie, precum și elemente din metodica specialității, cu abordări interdisciplinare și de creativitate, elaborată pe baza unei programe aprobate de Ministerul Educației și Cercetării, pentru fiecare specialitate în parte.

Art. 40. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și până la eliminarea restricțiilor privind adunările publice de către autoritățile de resort, prin derogare de la prevederile art. 252 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, soluționarea restrângerii de activitate pentru cadrele didactice titulare în sistemul de învățământ preuniversitar se realizează prin repartizarea pe posturi/catedre vacante, activitate coordonată de inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București, conform metodologiei elaborate de Ministerul Educației și Cercetării în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Art. 41. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și până la eliminarea restricțiilor privind adunările publice de către autoritățile de resort, prin derogare de la prevederile art. 252 alin. (5) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, cadrele didactice titulare în sistemul de învățământ preuniversitar beneficiază, la cerere, de pretransfer în aceeași localitate, în localitatea în care își are domiciliul cadrul didactic sau pentru apropiere de domiciliu, conform metodologiei elaborate cu consultarea partenerilor de dialog social și aprobate prin ordin al ministrului educației și cercetării, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Art. 42. - (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și până la eliminarea restricțiilor privind adunările publice de către autoritățile de resort, prin derogare de la prevederile art. 254 alin. (8) lit. a) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, concursul prevăzut de art. 254 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, constă într-o probă scrisă în cadrul concursului prevăzut la art. 89 din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, pentru angajarea personalului didactic de predare cu contract individual de muncă, pe baza programelor specifice aprobate de Ministerul Educației și Cercetării.

(2) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și până la eliminarea restricțiilor privind adunările publice de către autoritățile de resort, prin derogare de la prevederile art. 254 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, concursul prevăzut de art. 254 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările, privind angajarea prin plata cu ora a personalului didactic asociat și a personalului didactic pensionat constă în prezentarea unui curriculum vitae, care să conțină elemente relevante cu privire la activitatea profesională.

Art. 43. - La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă dispozițiile art. 7, art. 10 și art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2020 privind luarea unor măsuri pentru buna funcționare a sistemului de învățământ.

Art. 44. - Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 225/2020 privind modificarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2004, se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 1 la prezenta ordonanță de urgență.

IX. Măsuri cu privire la valabilitatea unor documente în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2

Art. 45. - (1) În măsura în care prezentul capitol nu prevede altfel, valabilitatea documentelor eliberate de instituțiile și autoritățile publice se menține pe toată durata stării de urgență instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, prelungite prin Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări.

(2) Termenul de valabilitate prevăzut la alin. (1) se menține și pentru actele de identitate prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată, cu modificările și completările ulterioare, al căror termen de valabilitate a expirat înainte cu cel mult 15 zile de la instituirea stării de urgență potrivit Decretului Președintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României.

Art. 46. - În cazul dovezilor înlocuitoare ale permiselor de conducere - cu drept de circulație, se menține numai valabilitatea celor emise în temeiul art. 111 alin. (1) lit. b) sau alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare, pe toată perioada stării de urgență, precum și pentru o perioadă de 45 zile de la încetarea acestei stări. Pentru aceleași perioade se menține și valabilitatea prelungirii numerelor de înmatriculare provizorie, precum și valabilitatea prelungirii dreptului de circulație dispusă de procuror sau de instanța de judecată potrivit art. 111 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, cu modificările și completările ulterioare.

X. Măsuri în domeniul străinilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2

Art. 47. - (1) Valabilitatea documentelor eliberate de Inspectoratul General pentru Imigrări se menține pe toată durata stării de urgență instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, prelungite prin Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări.

(2) Aprobările date de Inspectoratul General pentru Imigrări asupra invitațiilor prevăzute la art. 37-39 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu se consideră valabile peste termenul indicat la art. 38 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 48. - (1) Dreptul de ședere al străinilor aflați pe teritoriul României, conferit prin vizele de intrare în România, se menține pentru 90 de zile de la încetarea stării de urgență instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, prelungite prin Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, fără ca aceștia să fie supuși vreunei sancțiuni sau măsuri restrictive statuate de prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Dreptul de ședere al străinilor aflați pe teritoriul României, conferit prin convențiile internaționale, actele normative prin care se desființează unilateral regimul de vize sau actele legislative europene prin care se exceptează de la obligativitatea obținerii vizelor, se menține pentru 90 de zile de la încetarea stării de urgență instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, prelungite prin Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, fără ca aceștia să fie supuși vreunei sancțiuni sau măsuri restrictive statuate de prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Pentru intrările și șederile ulterioare, dreptul de ședere stabilit potrivit alin. (1) sau alin. (2) nu se ia în considerare la calcularea perioadei de ședere de maximum 90 de zile în decursul oricărei perioade de 180 de zile precedente fiecărei zile de ședere pe teritoriul României.

Art. 49. - (1) Vizele de intrare în România a căror valabilitate expiră fără ca acestea să fi fost utilizate de titulari din cauza restricțiilor temporare de călătorie instituite la nivelul Uniunii Europene nu își mențin valabilitatea.

(2) La momentul ridicării restricțiilor temporare de călătorie către statele membre ale Uniunii Europene, străinii titulari de vize de intrare care expiră în condițiile stabilite la alin. (1) pot solicita, dacă este cazul, alte vize de intrare în conformitate cu dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Avizele de angajare în muncă, avizele de detașare și aprobările pentru reîntregirea familiei, eliberate de Inspectoratul General pentru Imigrări, a căror valabilitate se menține potrivit dispozițiilor art. 1, vor putea fi utilizate la solicitarea de vize de intrare în România potrivit dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la momentul ridicării restricțiilor temporare de călătorie către statele membre ale Uniunii Europene, doar dacă acestea nu au mai fost utilizate anterior pentru obținerea unor astfel de vize.

XI. Măsuri cu privire la creșterea capacității operaționale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2

Art. 50. - (1) În situația stabilirii stării de alertă potrivit legii, pe durata acesteia, Poliția Română conduce operațional, prin inspectoratele de poliție județene/Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, poliția locală care funcționează în raza de competență a acestora.

(2) Conducerea operațională în sensul alin. (1) vizează natura misiunilor ce pot fi încredințate structurilor de poliție locală, zonele și modul de acțiune, fluxurile informaționale și modalitățile de comunicare la nivel instituțional, modul de raportare a alocării resurselor și raportarea evenimentelor.

(3) Resursele necesare desfășurării activității poliției locale în condițiile alin. (1) se asigură de către unitățile administrativ- teritoriale din care fac parte.

Art. 51. - (1) Șefii inspectoratelor de poliție județene/Direcției Generale de Poliție a Municipiului București stabilesc, prin dispoziție, modalitatea de angrenare a poliției locale în cadrul activităților realizate de unitățile de poliție din subordine, precum și responsabilitățile și modul de acțiune al acestora.

(2) Dispozițiile emise potrivit alin. (1) se modifică atunci când situația operativă o impune.

(3) Dispozițiile emise potrivit alin. (1) și (2) se transmit unităților de poliție din subordine nominalizate în cuprinsul acestora, precum și poliției locale pentru punere în aplicare de îndată.

Art. 52. - În aplicarea prevederilor art. 50 și art. 51, inspectorul general al Inspectoratului General al Poliției Române poate emite dispoziții cu privire la stabilirea modalității de angrenare a poliției locale în cadrul activităților realizate de unitățile de poliție, a responsabilităților și a modului de acțiune al acesteia.

Art. 53. - (1) Ministerul Apărării Naționale sprijină pe perioada stării de alertă, la cerere, Ministerul Afacerilor Interne pentru asigurarea pazei și protecției unor obiective, transportul de efective, materiale și tehnică pentru îndeplinirea misiunilor specific, triaj epidemiologic și asistență medicală.

(2) Instituțiile din cadrul Sistemului național de ordine publică și securitate națională suplimentează, la nevoie, efectivele și tehnica pentru intervenție, prevăzute în planuri, în funcție de evoluția situației.

Art. 54. - În cazul declarării stării de alertă la nivel local, județean sau național, serviciile voluntare pentru situații de urgență se subordonează operațional unităților teritoriale pentru situații de urgență, care stabilesc responsabilitățile și modul de acțiune al acestora.

Art. 55. - În cazul declarării stării de alertă la nivel național, serviciile publice de ambulanță se subordonează operațional inspectoratelor pentru situații de urgență din zonele de competență ale acestora în care se află.

XII. Măsuri referitoare la persoanele private de libertate aflate în custodia centrelor de reținere și arestare preventivă în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2

Art. 56. - (1) Prevederile referitoare la transferul persoanelor private de libertate, respectiv audierea prin videoconferință a acestora, cuprinse în reglementările privind măsurile pentru prevenirea și combaterea pandemiei de COVID-19 se aplică în mod corespunzător și în centrele de reținere și arestare preventivă ale Ministerului Afacerilor Interne, cu excepția transferului persoanelor private de libertate care se dispune și în următoarele cazuri:

a) după trimiterea în judecată și verificarea legalității și temeiniciei măsurii preventive, potrivit prevederilor art. 207 alin. (2) - (4) și art. 348 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală;

b) pentru buna desfășurare a actului de justiție, când au fost încarcerate în alt centru decât cel de pe raza teritorială a organului judiciar care efectuează urmărirea penală;

c) când capacitatea legală de cazare a centrului este depășită.

(2) Pentru persoanele private de libertate în centrele de reținere și arestare preventivă ale Ministerului Afacerilor Interne dreptul la convorbiri telefonice se suplimentează la maximum 45 de minute pe zi.

XIII. Măsuri referitoare la starea civilă în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2

Art. 57. - Pe durata stării de urgență instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, prelungite prin Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, precum și pentru o perioadă de 6 luni de la data încetării acestei stări, instituțiile și autoritățile publice care, în exercitarea competențelor prevăzute de legislația specifică, solicită prezentarea certificatelor de stare civilă, în original și/sau fotocopii, sunt obligate să accepte extrase pentru uz oficial de pe actele de stare civilă transmise în format electronic de către serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau de oficiul de stare civilă din cadrul primăriilor unităților administrativ- teritoriale unde nu funcționează serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor.

Art. 58. - (1) Pe durata stării de urgență instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, prelungite prin Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, precum și pentru o perioadă de 6 luni de la data încetării acestei stări, documentele primare care stau la baza înregistrării actelor de naștere și de deces se transmit de emitenți la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor/oficiul de stare civilă competent, prin fax sau prin intermediul mijloacelor electronice administrate de autorități ale statului român.

(2) În termen de cel mult 90 de zile de la împlinirea termenului prevăzut la alin. (1), instituțiile, autoritățile publice și persoanele fizice sunt obligate să efectueze demersuri pentru depunerea documentelor primare care stau la baza înregistrării actelor de naștere și de deces prevăzute de lege, în original, la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor/oficiul de stare civilă care a înregistrat actul de stare civilă.

Art. 59. - Pe durata stării de urgență instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, prelungite prin Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, precum și pentru o perioadă de 6 luni de la data încetării acestei stări, termenul de declarare a decesului este de 3 zile calendaristice de la încetarea din viață a persoanei, iar în situația decesului intervenit din cauze violente, termenul de 3 zile pentru declararea decesului se calculează de la data eliberării certificatului medical constatator al decesului.

XIV. Măsuri în domeniul fiscal-bugetar în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2

Art. 60. - (1) Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată cu drept de deducere livrările către asociații și fundații legal constituite, de medicamente, echipamente de protecție, alte dispozitive sau echipamente medicale și materiale sanitare care pot fi utilizate în prevenirea, limitarea, tratarea și combaterea COVID-19, prevăzute în anexa nr. 2 la prezenta ordonanță de urgență, efectuate până la data de 1 septembrie 2020.

(2) Scutirea prevăzută la alin. (1) se aplică doar cu condiția ca bunurile achiziționate de asociații/fundații să fie utilizate de acestea pentru combaterea COVID-19 sau să fie donate altor entități care le folosesc pentru combaterea COVID-19. Furnizorul justifică scutirea de TVA cu declarația pe propria răspundere cu privire la destinația bunurilor, pusă la dispoziția sa de asociația/fundația beneficiară, cel târziu la momentul livrării.

(3) Nerespectarea de către asociațiile și fundațiile care achiziționează bunurile în regim de scutire de taxa pe valoarea adăugată conform alin. (1), a destinației acestora conform alin. (2), constituie contravenție și se sancționează, prin derogare de la prevederile art. 8 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu o amendă egală cu cuantumul TVA de a cărei scutire a beneficiat la achiziția bunurilor.

Art. 61. - Prevederile art. 60 alin. (3) intră în vigoare în termen de 10 zile de la data publicării prezentei ordonanțe de urgență în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 62. - (1) Prin derogare de la dispozițiile art. 72 alin. (5), art. 224 alin. (5) și art. 227 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, pentru veniturile impozabile obținute din România de rezidenți și nerezidenți din activități desfășurate în domeniul organizării de evenimente culturale, artistice, sportive, științifice, educaționale sau de divertisment, ori din participarea efectivă la astfel de activități, impozitul se calculează, respectiv se reține în momentul plății venitului și se declară și se plătește la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a avut loc evenimentul. Impozitul se calculează, se reține, se declară și se plătește, în lei, la bugetul de stat, la cursul de schimb al pieței valutare, comunicat de Banca Națională a României pentru ziua în care se efectuează plata venitului către nerezidenți.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică în cazul în care evenimentele culturale, artistice, sportive, științifice, educaționale sau de divertisment sunt reprogramate până la finalul anului 2021 ca urmare a situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2.

(3) În situația prevăzută la alin. (1) certificatul de atestare a impozitului plătit în România se eliberează persoanei nerezidente după plata impozitului la bugetul de stat, potrivit 232 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 63. - Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2020 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de instituții de credit și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 30 martie 2020, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 3, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"

(1) Pentru a beneficia de suspendarea rambursării ratelor, dobânzilor și comisioanelor, debitorii trimit creditorilor o solicitare în acest sens, în format letric sau prin poșta electronică, la datele de contact precizate în contractul de credit sau printr-un alt canal de comunicare la distanță oferit de creditor, cel mai târziu până la 15 iunie 2020."

2. La articolul 6, litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:

"

a) întrerup activitatea total sau parțial ca efect al deciziilor emise de autoritățile publice competente potrivit legii, pe perioada stării de urgență decretate, și dețin certificatul de situații de urgență emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri sau dețin certificatul pentru situații de urgență emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, prin care se constată, în baza declarațiilor pe propria răspundere a debitorilor, diminuarea veniturilor sau a încasărilor cu minimum 25% în luna martie, aprilie sau mai 2020 prin raportare la media lunilor ianuarie și februarie 2020 sau întreruperea parțială sau totală a activității ca efect al deciziilor emise de autoritățile publice competente pe perioada stării de urgență decretate;".

Art. 64. - Art. 3 alin. (1) și art. 6 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2020, astfel cum a fost modificată prin prezenta ordonanță de urgență, se aplică cererilor de suspendare depuse după intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Art. 65. - Termenul prevăzut la alin. (20) al art. 7 din Legea nr. 201/2016 privind stabilirea condițiilor pentru fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun și a produselor conexe și de modificare a Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 10 noiembrie 2016, se prorogă până la data de 15 iunie 2020.

XV. Măsuri privind transportul rutier județean de persoane și transportul elevilor

Art. 66. - (1) Transportul rutier județean de persoane prin curse regulate se desfășoară, până la data de 31.12.2021, în baza programelor de transport județene și a licențelor aflate în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României a Legii nr. 34/2020 privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2019 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane.

(2) Consiliile județene vor încheia contracte de delegare a gestiunii pentru asigurarea în continuare a transportului public județean de persoane prin curse regulate, cu valabilitate până la data finalizării procedurilor pentru încheierea contractelor de servicii publice, potrivit Regulamentului (CE) nr. 1.370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1.191/69 și nr. 1.107/70 ale Consiliului, cu modificările și completările ulterioare, dar nu mai mult de 31.12.2021, cu operatorii de transport care dețin licențe de traseu valabile pe traseul respectiv la data publicării în Monitorul Oficial al României a Legii nr. 34/2020 privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2019 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane.

(3) Prevederile alin. (2) nu se aplică în cazul în care traseele județene sunt operate în cadrul unei asociații de dezvoltare intercomunitară.

(4) Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. va transmite consiliilor județene lista operatorilor de transport deținători de licențe de traseu pentru efectuarea transportului rutier județean contra cost de persoane prin servicii regulate, valabile la data publicării în Monitorul Oficial al României a Legii nr. 34/2020 privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2019 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane.

Art. 67. - Operatorii de transport au obligația de a asigura transportul gratuit al elevilor și al altor categorii de persoane care beneficiază de facilități specifice de transport, sub sancțiunea:

a) încetării contractelor de delegare a serviciului public de transport rutier de persoane prin curse regulate la nivel județean;

b) retragerii licenței de traseu, în cazul transportului interjudețean.

Art. 68. - Resursele financiare necesare acoperirii compensației datorate din bugetul județului pentru asigurarea transportului elevilor, potrivit art. 105 alin. 2 lit. ee) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, se alocă de la bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, repartizate pe județe și municipiul București, prin anexa la legile bugetare anuale.

Art. 69. - Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 84, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"

(1) Elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază gratuit de servicii publice de transport local rutier, naval, cu metroul, precum și feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic."

2. La articolul 84, alineatul (2) se abrogă.

3. La articolul 84, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

"

(3) Elevii care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu, la cererea acestora, beneficiază gratuit de transportul rutier, naval, precum și feroviar între localitatea de domiciliu și localitatea unde sunt școlarizați, pe durata cursurilor."

4. La articolul 84, alineatul (31) se modifică și va avea următorul cuprins:

"

(31) Cheltuielile privind transportul elevilor prevăzute la alin. (1), exceptând cheltuielile privind transportul pe calea ferată, metrou, se suportă după cum urmează:

a) 50% din valoarea acestora se suportă de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Educației și Cercetării, din sumele alocate prin inspectoratele școlare pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, la care sunt înscriși elevii;

b) 50% din valoarea acestora se suportă din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe raza cărora domiciliază elevul."

5. La articolul 84, după alineatul (34) se introduce un nou alineat, alineatul (35), cu următorul cuprins:

"

(35) Cheltuielile privind transportul elevilor prevăzute la alin. (3), exceptând cheltuielile privind transportul pe calea ferată și transportul rutier interjudețean contra cost prin servicii regulate, se suportă după cum urmează:

a) 50% din valoarea acestora se suportă de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Educației și Cercetării, din sumele alocate prin inspectoratele școlare pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, la care sunt înscriși elevii;

b) 50% din valoarea acestora se suportă din bugetele județelor pe raza cărora se află unitatea de învățământ preuniversitar la care sunt înscriși elevii;".

6. La articolul 105 alineatul (2), litera e) se modifică și va avea următorul cuprins:

"

e) cheltuieli pentru transportul elevilor, conform prevederilor art. 84 alin. (1) și alin. (31), și pentru transportul școlar;".

7. La articolul 105 alineatul (2), după litera e) se adaugă o nouă literă, litera e1), cu următorul cuprins:

"

e1) cheltuieli pentru transportul elevilor, conform prevederilor art. 84 alin. (3) și alin. (35);".

8. La articolul 111, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (7), cu următorul cuprins:

"

(7) Cheltuielile aferente facilităților acordate elevilor pentru transportul rutier interjudețean contra cost de persoane prin servicii regulate se finanțează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor."

Art. 70. - Mecanismele de decontare a sumelor de la bugetul de stat sunt reglementate prin hotărâre de Guvern emisă de Ministerul Educației și Cercetării împreună cu Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației și Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

XVI. Măsuri în domeniul economic în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV

Art. 71. - (1) Se prelungește până la data de 15 iunie 2020 termenul în care Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri poate elibera certificate de situații de urgență, la cerere, operatorilor economici a căror activitate este afectată în contextul pandemiei SARS-CoV-2 în perioada stării de urgență.

(2) Certificatul pentru situații de urgență emis de către Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri constată în baza declarației pe propria răspundere că operatorul economic a înregistrat diminuarea veniturilor sau a încasărilor de minim 25% în luna martie, aprilie sau mai 2020 prin raportare la media lunilor ianuarie și februarie 2020 sau întreruperea parțială sau totală a activității ca efect al deciziilor emise de autoritățile publice competente pe perioada stării de urgență decretată.

Art. 72. - (1) Pe perioada stării de alertă, operatorii de transport și distribuție energie electrică și gaze naturale asigură continuitatea furnizării serviciilor, iar în situația în care este incident un motiv de debranșare/deconectare, amână efectuarea acestei operațiuni până la încetarea stării de alertă.

(2) Pe perioada stării de alertă, operatorii de apă, canal și salubritate asigură continuitatea furnizarea serviciilor de utilități respective, iar în situația în care este incident un motiv de debranșare/deconectare, amână efectuarea acestei operațiuni până la încetarea stării de alertă.

XVII. Măsuri temporare privind activitatea de urmărire penală pe durata stării de alertă

Art. 73. - (1) Pe durata stării de alertă, instituită din motive generate de pandemia de COVID-19, plângerile împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală prevăzute de art. 336- 339 din Codul de procedură penală, care au fost înregistrate în termen de 30 de zile după încetarea stării de urgență, se rezolvă într-un termen de 30 de zile de la primirea acestora, prin derogare de la dispozițiile art. 338 din Codul de procedură penală.

(2) Pe durata stării de alertă, instituită din motive generate de pandemia de COVID-19, acordul de comunicare în cauzele penale a actelor procedurale prin poștă electronică se prezumă, iar organele judiciare vor solicita, acolo unde este cazul, de urgență, telefonic, indicarea adreselor de poștă electronică pentru comunicarea respectivelor acte.

(3) Dacă, din motive obiective, comunicarea prin poștă electronică nu se poate realiza, se vor folosi celelalte mijloace de comunicare prevăzute de Codul de procedură penală.

(4) Dacă pe durata stării de alertă, din motive generate de pandemia de COVID-19, un parchet este împiedicat să funcționeze, la sesizarea prim-procurorului acestuia ori a procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau din oficiu, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție poate dispune trimiterea uneia sau mai multor cauze la un parchet egal în grad, dacă măsura se impune în interesul rezolvării acestora.

(5) Dacă pe durata stării de alertă, din motive generate de pandemia de COVID-19, o instanță de judecată este împiedicată să își continue activitatea, la cererea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se desemnează o altă instanță de același grad care să preia soluționarea cauzelor pentru care se solicită acest lucru, dispozițiile art. 76 din Codul de procedură penală aplicându-se în mod corespunzător. Atunci când este posibil, dosarul cauzei se trimite în format electronic instanței desemnate.

XVIII. Măsuri generate de riscul iminent asupra stării de sănătate a personalului misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și institutelor culturale românești din străinătate și a membrilor de familie însoțitori aflați în întreținere, ca urmare a evoluției ulterioare a epidemiei cu virusul SARS-CoV-2, pe teritoriul statelor de reședință

Art. 74. - (1) Contravaloarea serviciilor medicale și a medicamentelor pentru tratarea cazurilor COVID-19 și a complicațiilor acestora, inclusiv contravaloarea efectuării testelor pentru confirmarea infecției cu COVID-19, pentru personalul misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și institutelor culturale românești din străinătate și membrii de familie însoțitori aflați în întreținere, în situația în care nu este suportată/decontată de către furnizorul asigurării de sănătate, se suportă din bugetul Ministerului Afacerilor Externe.

(2) Prin derogare de la prevederile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale românești din străinătate pot contracta servicii de asigurare medicală pentru personalul propriu și membrii de familie însoțitori aflați în întreținere, conform normelor proprii elaborate și aprobate prin ordin al ministrului afacerilor externe, în limita pachetului de servicii medicale de bază aprobat prin hotărâre a Guvernului.

 


 

   
 

PRIM-MINISTRU
LUDOVIC ORBAN
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Raluca Turcan
Ministrul sănătății,
Nelu Tătaru
Ministrul muncii și protecției sociale,
Victoria Violeta Alexandru
Ministrul educației și cercetării,
Cristina Monica Anisie
Ministrul finanțelor publice,
Vasile-Florin Cîțu
Ministrul afacerilor interne,
Marcel Ion Vela
Ministrul apărării naționale,
Nicolae-Ionel Ciucă
Secretarul general al Guvernului,
Antonel Tănase
Ministrul culturii,
Bogdan Gheorghiu
Ministrul justiției,
Marian Cătălin Predoiu
p. Ministrul afacerilor externe,
Dănuț Sebastian Neculăescu,
secretar de stat

București, 14 mai 2020.

Nr. 70.

ANEXA Nr. 1 (Anexa nr. 1 la normele metodologice)

 


CALENDARUL
pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea achiziționării de calculatoare începând cu anul 2020

 


 

     
 

Stabilirea și numirea Comisiei centrale, a comisiilor județene, a comisiilor din unitățile și instituțiile de învățământ

Până la 6 aprilie

 

Depunerea cererilor

Până la 17 aprilie

 

Efectuarea anchetelor sociale și evaluarea cererilor de către comisiile din unitățile și instituțiile de învățământ împreună cu comisiile de anchetă socială

18 mai - 29 mai

 

Centralizarea cererilor la Comisia centrală prin intermediul portalului dedicat

2 iunie-5 iunie

 

Afișarea pe portalul Ministerului Educației și Cercetării a listei nominale a beneficiarilor

8 iunie

 

Afișarea în fiecare unitate de învățământ a listei beneficiarilor

9 iunie

 

Depunerea contestațiilor

8-12 iunie

 

Rezolvarea contestațiilor

15-19 iunie

 

Afișarea rezultatului contestațiilor în fiecare unitate de învățământ

22 iunie

 

Afișarea pe portalul Ministerului Educației și Cercetării a listei finale a beneficiarilor, aprobată prin ordin al ministrului

6 iulie

 

Achiziția bonurilor valorice de către Ministerul Educației și Cercetării și distribuirea către inspectoratele școlare/universități

6-27 iulie

 

Eliberarea bonurilor valorice către beneficiari

27 iulie- 14 august

 

Achiziționarea de calculatoare

27 iulie-12 octombrie

 

Depunerea copiilor de pe facturi și de pe procesele-verbale de predare-primire de către elevi și studenți

28 iulie -15 octombrie

 

Depunerea de către operatorii economici a bonurilor valorice, a copiilor de pe facturi și de pe procesele-verbale de predare-primire spre decontare, la comisia județeană, respectiv la comisiile din instituțiile de învățământ superior; înregistrarea operatorilor economici pe portalul dedicat

25 iulie -30 octombrie

 

Decontarea către operatorii economici

30 iulie - 20 noiembrie

ANEXA Nr. 2

 


LISTA
medicamentelor, echipamentelor de protecție, altor dispozitive sau echipamente medicale și materiale sanitare care pot fi utilizate în prevenirea, limitarea, tratarea și combaterea SARS-COV2

 


 

         
 

Nr. crt.

Numele produsului

Descrierea produsului

Codul NC

 

1.

Dispozitive
medicale

Aparate respiratoare pentru îngrijire intensivă și subintensivă

ex 9019 20 00

 

Ventilatoare medicale (aparate pentru respirație artificială)

ex 9019 20 00

 

Alte aparate de oxigenoterapie, inclusiv
corturi de oxigen

ex 9019 20 00

 

Aparat pentru oxigenarea extracorporală cu membrană (ECMO)

ex 9018 90

 

2.

Monitoare

Monitoare multiparametri, inclusiv versiunile lor portabile

ex 8528 52 91

 

ex 8528 52 99

 

ex 8528 59 00

 

3.

Pompe

- Pompe de perfuzie pentru medicină

ex 9018 90 50

 

- Pompe peristaltice pentru nutriție eternă

ex 9018 90 84

 

- Pompe de aspirație

ex 8413 81 00

 

Sonde de aspirație, injectomate

ex 9018 90 50

 

4.

Tuburi

Tuburi endotraheale

ex 9018 90 60
ex 9019 20 00

 

Tuburi sterile

de la ex 3917 21 10
la ex 3917 39 00

 

5.

Căști

Căști NIV / CPAP (noninvazive)

ex 9019 20 00

 

6.

Măști NIV pentru față (noninvazive)

Măști NIV pentru față (noninvazive) și măști pentru protecția gurii și nasului

ex 9019 20 00

 

7.

Sisteme / mașini de aspirație

Sisteme de aspirație

ex 9019 20 00

 

Mașini electrice de aspirație

ex 9019 20 00

 

ex 8543 70 90

 

8.

Umidificatoare

Umidificatoare

ex 8415

 

ex 8509 80 00

 

ex 8479 89 97

 

9.

Laringoscoape

Laringoscoape

ex 9018 90 20

 

10.

Consumabile
medicale

- Kituri/truse de intubație

ex 9018 90

 

- Foarfece laparoscopice

 

Seringi, cu sau fără ace

9018 31

 

Ace metalice tubulare și ace pentru suturi

9018 32

 

Ace, catetere, canule

ex 9018 39

 

Truse de acces vascular

ex 9018 90 84

 

11.

Stații de monitorizare,
dispozitive de monitorizare a pacientului -Aparate electro-diagnostice

Stații de monitorizare centrală pentru terapie intensivă

ex 9018 90

 

- Dispozitive de monitorizare a pacientului capabile să urmărească simultan doi sau mai mulți parametri fiziologici

9018 19 10

 

- Aparate electro-diagnostice

ex 9018 19 90

 

12.

Scanner cu
ultrasunete

Aparate pentru diagnostic prin scanare ultrasonică (ecografe)

9018 12 00

 

13.

Electrocardiografe

Electrocardiografe

9018 11 00

 

14.

Scannere / sisteme computerizate de tomografie

Aparate de tomografie computerizată

9022 12

 

Aparate de scanare

ex 9022 14 00

 

15.

Măști

- Mască de față textilă, fâră filtru înlocuibil sau părți mecanice, incluzând măști chirurgicale și măști de față confecționate din materiale textile nețesute

ex 6307 90 98

 

- Mască de față FFP2 și FFP3

ex 6307 90 98

 

Măști chirurgicale din hârtie

ex 4818 90 10
ex 4818 90 90

 

Măști de gaz cu piese mecanice sau filtre înlocuibile pentru protecție împotriva agenților biologici. Includ de asemenea, măști care încorporează protecție pentru ochi sau scuturi faciale

9020 00 00

 

16.

Mănuși

Mănuși din plastic

ex 3926 20 00

 

Mănuși chirurgicale din cauciuc

4015 11 00

 

Alte mănuși de cauciuc

ex 4015 19 00

 

Mănuși tricotate sau croșetate care au fost impregnate sau acoperite cu materiale plastice sau cauciuc

ex 6116 10

 

Mănuși din material textil care nu sunt tricotate sau croșetate

ex 6216 00

 

17.

Scuturi din plastic pentru față

- Scuturi de unică folosință și reutilizabile

ex 3926 20 00
ex 3926 90 97

 

- Scuturi din plastic pentru față (acoperind mai mult decât zona ochilor)

 

- Viziere

 

18.

Ochelari de protecție

Ochelari de protecție

ex 9004 90 10
ex 9004 90 90

 

19.

Combinezoane
- halate impermeabile -diverse tipuri, diferite dimensiuni
- Îmbrăcăminte de protecție pentru uz chirurgical / medical alcătuit din pâslă sau materiale nețesute impregnate, acoperite sau laminate (țesături de la pozițiile 56.02 sau 56.03)

îmbrăcăminte și accesorii pentru îmbrăcăminte (inclusiv mănuși, mitene și mănuși cu un deget), pentru orice utilizare, din cauciuc vulcanizat

ex 4015 90 00

 

îmbrăcăminte de protecție din material plastic

ex 3926 20 00

 

Îmbrăcăminte și accesorii de
îmbrăcăminte din hârtie

ex 4818 50 00

 

Îmbrăcăminte, alcătuite din țesături tricotate sau croșetate de la pozițiile 5903, 5906 sau 5907

ex 6113 00 10
ex 6113 00 90

 

Alte articole de îmbrăcăminte, tricotate sau croșetate

6114

 

Îmbrăcăminte de protecție pentru uz chirurgical / medical din pâslă sau nețesute, impregnate sau nu, acoperite sau laminate (țesături de la pozițiile 5602 sau 5603). Aceasta include articole de îmbrăcăminte lipite.

ex 6210 10

 

Alte articole de îmbrăcăminte de protecție din materiale textile țesături sau țesături care sunt impregnate, acoperite sau laminate (de la pozițiile 5903, 5906 sau
5907)

ex 6210 20
ex 6210 30
ex 6210 40
ex 6210 50

 

20.

Huse / acoperitori pentru încălțăminte

Huse / acoperitori pentru încălțăminte

ex 3926 90 97
ex 4818 90 10
ex 6307 90 98

 

21.

Articole pentru acoperit capul

Caschete din material textil

ex 6505 00 30

 

Pălării și alte articole pentru acoperit capul, căști de păr din orice material

ex 6505 00 90

 

Alte articole pentru acoperit capul, chiar căptușite sau împodobite

ex 6506

 

22.

Termometre

Termometre cu lichid pentru citire directă, inclusiv termometru clinic standard "Mercur în sticlă"

9025 11 20
ex 9025 11 80

 

Termometre digitale sau termometre cu infraroșu pentru amplasare pe frunte

ex 9025 19 00

 

23.

Săpun de mâini

Săpun și produse organice tensioactive și preparate pentru toaletă

ex 3401 11 00
ex 3401 19 00

 

Săpun și preparate organice tensioactive
Săpun sub alte forme

ex 3401 20 10
ex 3401 20 90

 

Agenți organici de suprafață (în afară de săpun) - cationici

ex 3402 12

 

Agenți organici de suprafață și preparate pentru spălarea pielii, sub formă de lichid sau cremă și puse la vânzare cu amănuntul, indiferent dacă conțin sau nu săpun

ex 3401 30 00

 

24.

Distribuitor de dezinfectant pentru mâini montat pe perete

Distribuitor de dezinfectant pentru mâini montat pe perete

ex 8479 89 97

 

25.

Alcool, în litri

Nedenaturat, care conține în volum 80% sau mai mult alcool etilic

2207 10 00

 

Denaturat, de orice concentrație de alcool

ex 2207 20 00

 

Nedenaturat, care conține în volum mai puțin de 80% alcool

ex 2208 90 91
ex 2208 90 99

 

26.

Soluție apă oxigenată

Apă oxigenată, solidificată sau nu cu uree

2847 00 00

 

Preparate dezinfectante pe bază de apă oxigenată, pentru curățarea suprafețelor,

Alte preparate dezinfectante

3808 94

 

Dezinfectanți

 

27.

Cărucioare pentru
urgențe

Cărucioare pentru persoane cu handicap
(scaune cu rotile)

ex 8713 90 00

 

Paturi și tărgi pentru mutarea pacienților în spitale, clinici

ex 9402 90 00

 

28.

Prelevator de
ARN

Prelevator de ARN

ex 9027 80

 

29.

Kituri de testare pentru COVID-19 / Instrumente și aparate utilizate pentru testele de diagnostic

- Kituri de testare pentru Coronavirus

ex 3002 13 00
ex 3002 14 00
ex 3002 15 00
ex 3002 90 90

 

- Reactivi de diagnosticare pe baza de reacții imunologice

 

Reactivi de diagnosticare pentru testul de reacție polimerază în lanț (PCR) cu acid nucleic

ex 3822 00 00

 

Instrumente utilizate în laboratoarele clinice pentru diagnosticul in vitro

ex 9027 80 80

 

Kituri de testare

ex 9018 90
ex 9027 80

 

30.

Tampoane

Vată, tifoane, feșe și articole similare (de ex pansamente, cataplasme), impregnate sau acoperite cu substanțe farmaceutice pentru scopuri medicale, chirurgicale

ex 3005 90

 

31.

Echipamente pentru înființarea spitalelor de campanie

Paturi de spital

ex 9402 90 00

 

Corturi

ex 6306 22 00
ex 6306 29 00

 

Corturi din plastic

ex 3926 90 97

 

32.

Medicamente

Apă oxigenată, prezentată ca medicament

ex 3003 90 00
ex 3004 90 00
ex 3003
ex 3004

 

Paracetamol

 

Hidroxiclorochină

 

Lopinavir / Ritonavir

 

Remdesivir

 

Tocilizumab

 

Favipiravir

 

Umifenovir

 

33.

Sterilizatoare medicale, chirurgicale sau de laborator

Sterilizatoare medicale, chirurgicale sau
de laborator

8419 20 00

 

34.

Propan-1-ol (alcool propilic) și
propan-2-ol (alcool izopropilic)

Propan-1-ol (alcool propilic) și propan-2-ol (alcool izopropilic)

2905 12 00

 

35.

Eteri, eter-alcooli, eter-fenoli, eter-alcool-fenoli, peroxizi de alcool, peroxizi de eter, peroxizi cetonici

Eteri, eter-alcooli, eter-fenoli, eter-alcool-fenoli, peroxizi de alcool, peroxizi de eter, peroxizi cetonici

ex 2909

 

36.

Acid formic

Acid formic și sărurile lui

2915 11 00
2915 12 00

 

37.

Acid salicilic

Acid salicylic și sărurile lui

2918 21 00

 

38.

Câmpuri operatorii de unică folosință formate
din țesături de la poziția 5603, de tipul celor utilizate în timpul procedurilor chirurgicale

Câmpuri operatorii de unică folosință formate din țesături de la poziția 5603, de tipul celor utilizate în timpul procedurilor chirurgicale

6307 90 92

 

39.

Materiale nețesute, chiar impregnate, acoperite sau laminate

Materiale nețesute, chiar impregnate, acoperite, acoperite sau laminate

ex 5603 11 10
ex 5603 94 90

 

40.

Articole de tipul celor utilizate în scopuri
chirurgicale, medicale sau igienice, care nu sunt destinate vânzării cu amănuntul

Cearceafuri de hârtie

ex 4818 90

 

41.

Sticlărie de laborator, sterilă sau farmaceutică

Sticlărie de laborator, sterilă sau farmaceutică, chiar gradată sau calibrată

ex 7017 10 00
ex 7017 20 00
ex 7017 90 00

 

42.

Dispozitive
medicale

Consola ECMO/ECLS - Oxigenatoare membranei extracorporale/Sistem extracorporal de susținere a vieții

ex 9018 90 84

 

Izolete cu presiune negativă pentru transportul pe targă

ex 9402 90 00

 

Scannere termice

ex 9018 20 00
ex 9025 19 00

 

43.

Camere de izolare cu presiune negativă

Camere de izolare cu presiune negativă

ex 9406

 

44.

Unitate de terapie intensivă mobilă

Unitate de terapie intensivă mobilă

ex 8716