Profesioniștii din anticamera falimentului

Într-un articol publicat recent în paginile Ziarului Financiar, domnul Adrian Vasilescu, reputat consilier al guvernatorului BNR, face o radiografie foarte atentă a distincției dintre insolvență și faliment, însă conchide cu o afirmație pe care este necesar să o nuanțăm.

Când o instituție precum Banca Națională a României vorbește despre ”insolvență” și ”faliment”, proprietatea termenilor este garantată. Domnul Vasilescu face un mare serviciu profesiei de practician în insolvență prin paragrafele în care scrie că insolvența nu e un capăt de drum pentru o companie.  Într-adevăr multe dosare de insolvență începute la timp s-au încheiat cu revitalizarea debitoarei. Cazuri precum Hidroelectrica, Oltchim, COS Târgoviște, TMUCB, Galli Gallo, Flanco sau mai recent dosare în care au fost readuse la viață prin reorganizare, societăți care au fost în observație și 10 ani și încep să se reorganizeze, cum e cazul UCM Reșița.

Această distincție între ”insolvență” și ”faliment” stă la baza profesiei de practician în insolvență. Iar  această profesie, cu peste 3 000 de membri la nivel național, probabil din eroare, pare să fi fost omisă complet din discuție, atunci când domnul Vasilescu a declarat că România ”nu și-a pregătit personal specializat pentru un domeniu atât de sensibil”.

Pentru o societate cu șanse de redresare se propune reorganizarea acesteia în condițiile stabilite de legea insolvenței și bineînțeles cu acordul creditorilor. Astfel, observăm pe de o parte, că un prim impediment este constituit de șansele reale de reorganizare, de resursele financiare posibil de generat de societatea în insolvență, de viabilitatea afacerii iar, pe de altă parte, cel de-al doilea impediment este determinat de reticența creditorilor, de neîncrederea în societatea în insolvență în ceea ce privește șansele de redresare și nu de puține ori de dorința de a elimina un concurent de pe piață.

Educația minimă antreprenorială determină principalii actori ai procedurii, societatea în insolvență și creditorii să refuze reorganizarea ceea ce creează disproporția dintre falimente și reorganizări, fără a li se da ocazia profesioniștilor în insolvență să se pronunțe asupra șanselor reale de redresare.

Insolvența este un proces îndelungat, cu presiuni legate de personalul debitoarei, conjunctura economică, mediul concurențial, legislație și altele. Nu puține planuri de reorganizare au fost dinamitate de o singură greșeală. Din acest motiv, practicianul în insolvență trebuie să poată răspunde rapid, corect și eficient unei game largi de provocări.

Pentru sănătatea mediului de afaceri, însă, trebuie să investim și în educația antreprenorială, pentru a beneficia de ”personal specializat” și în managementul societăților. Acesta nu trebuie să evite procedurile de pre-insolvență sau insolvență, ci să apeleze din timp la ele atunci când dificultățile financiare o impun și să accepte în mod deschis intervenția și supravegherea profesioniștilor specializați în restructurări și reorganizări, practicienii în insolvență care exercită această profesie de peste 25 de ani.

Practicienii în insolvență sunt  profesioniștii specializați în restructurări și reorganizări

Profesia e reglementată de OUG 86/2006. Toți profesioniștii sunt membri ai Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România (UNPIR), structură de utilitate publică instituționalizată acum mai bine de 20 de ani. Conducerea UNPIR, aleasă pentru mandate de patru ani se implică activ în organizarea profesiei, în procesul de reglementare internă și legiferare a materiei insolvenței și dialog permanent cu toți cei implicați în gestionarea procedurilor de insolvență. Respectarea statutului și a normelor profesiei este asigurată și de instanțe locale de disciplină, care deliberează în urma sesizărilor venite din partea oricăruia dintre actorii implicați într-un dosar de insolvență. 

Examenul de acces în profesia de practician în insolvență, organizat anual, este atât de riguros și adaptat cerințelor actuale din business și legislație încât rata de promovare nu depășește 30% în ultimii ani. Odată acceptați în profesie, viitorii experți în insolvență sunt obligați să se instruiască în continuare. Mulți dintre ei dezvoltă duble sau triple specializări, fiind simultan avocați, evaluatori, experți contabili, auditori, consultanți fiscali.

O parte semnificativă dintre membrii UNPIR sunt membri ai organizațiilor similare internaționale INSOL Europe și INSOL International. UNPIR este membru al Uniunii Profesiilor Liberale din România (UPLR) alături de profesii liberale dintre cele mai vechi, cum sunt avocații și experții contabili.

Instruirea practicienilor este asigurată de Institutul Național de Pregătire a Practicienilor în Insolvență din România (INPPI), înființat în 2011. Chiar în luna mai a avut loc prima ediție de anul acesta a Conferinței Naționale de Insolvență, eveniment cu profil specializat, organizat în parteneriat cu Institutul Național al Magistraturii (INM). Prezența record, cu circa 500 de practicieni înscriși, arată că profesioniștii insolvenței sunt mereu conectați la tendințe, precedente și interpretări legislative în domeniul insolvenței.

Oricare ar fi criteriul de evaluare folosit, practicienii în insolvență sunt recunoscuți ca fiind ”personal specializat”.

Instrumentele practicianului și cultura de business

Dincolo de profesionalismul practicianului în insolvență, șansele de reușită ale unui dosar de insolvență sunt sporite dacă legislația e eficientă, procedura începe la timp, iar participanții sunt de bună credință.

Legislația este eficientă. Începând din 1995, cu ”Legea nr. 64 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului”, modificarea legislației insolvenței a fost abordată occidental, cu girul unor instituții precum Banca Mondială și Uniunea Europeană. În analizele Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) România a obținut în 2014 cel mai mare procentaj pe toate categoriile analizate, respectiv: licențierea și înregistrarea formelor de exercitare a profesiei (100%), modalitățile de reglementare, supervizare și disciplină (94%), formare profesională continuă (95%), sistemul de desemnare a practicianului în procedură (100%), calitatea și etica profesionala (81%), competențele și atribuțiile legale (83%) și sistemul de remunerare (81%).

Chiar în această sesiune parlamentară ne așteptăm că va fi adoptat un proiect prin care Ministerul Justiției promovează, printre altele, proceduri preventive implementate din Directiva Europeană 1023/2019. Aceste proceduri sunt menite să acorde șanse în plus companiilor aflate în dificultate, pentru redresare înainte de a ajunge pe rolul instanței cu procedură de insolvență.

În legislație, așa cum notează și domnul Vasilescu, insolvența înseamnă începutul intenției de restructurare, iar falimentul înseamnă finalul mai puțin fericit, adică ”procesul eșuat”. În practică, multe dosare de insolvență încep când e prea târziu pentru revitalizare.

Totuși trebuie precizat că și prin intermediul falimentului se realizează o reinserție de active în circuitul economic, unde alții antreprenori dezvoltă afaceri cu acele active iar cu cât se desfășoară mai rapid această reinserție cu atât efectele negative ale falimentului sunt atenuate.

Fără a intra prea mult în detalii, UNPIR va veni în curând cu informații periodice privind aceste statistici, dovedind suplimentar că România are, într-adevăr, personal specializat pentru un domeniu atât de sensibil precum cel al insolvenței.

Din toate raportările privind reușitele în insolvență trebuie să excludem societățile care au intrat în insolvență fără să mai aibă mai nimic de valorificat sau cele cărora li se aplică procedura simplificată de faliment.

În final, pentru orice clarificări și discuții pe marginea dificultăților profesiei și a procedurilor de insolvență ne exprimăm disponibilitatea de a participa la o ”masă rotundă” cu reprezentanții Băncii Naționale a României și a celorlalte instituții publice care manifestă interes pentru dezbateri asupra acestei teme actuale, a insolvenței. Ne dorim să participăm activ la acest demers de modificare a percepției insolvenței de către mediul economic, clasa politică și autoritățile statului și în primul rând viitoare generație de manageri.