Timpul creanțelor după reorganizare

Autor: Av. Adrian Clopotari, formator INPPI

A. Timpul insolvenței

Mai mult decât a avea pe cineva în insolvență, ne sperie gândul de a fi noi înșine în insolvență. Știm că totul ar trebui să fie ca înainte, dar acum nici măcar nu ne mai amintim ce era acest înainte. Timpul apare odată cu insolvența. Înainte, după și până la data de, toate acestea, nu existau până la deschiderea procedurii. Așa cum până la momentul Big‑Bang‑ului aveam doar o masă de energie, timpul fiind inexistent, înainte și după suprapunându‑se peste acum, așa și înainte de momentul deschiderii procedurii aveam doar o masă de creanțe, fără timp. Scadența diferită, natura creanțelor diferită sau momentul nașterii diferit nu erau impedimente peste voința debitoarei. Aceasta își putea plăti datoriile când dorea, indiferent de calitățile diferite ale datoriilor. Contează că ele existau și deloc de când existau, sens în care toate creanțele erau egale. Voiai să‑ți achiți integral datoriile chirografare vechi de o zi înainte de plata datoriilor bugetare vechi de 1.000 de zile? Nemaipomenit, doar fă‑o, să nu mai ai datorii, indiferent ce fel de datorii. Dacă n‑o faci, te paște insolvența.

Insolvența introduce timpul, care acum echivalează cu ordinea. Vrei să‑ți achiți după deschiderea procedurii aceleași datorii chirografare vechi de o zi înaintea celor bugetare vechi de 1.000 de zile^[1]? Grozav, păstrează‑ți determinarea până la raportul trimestrial din reorganizare sau la planul de distribuire din faliment. Doar te amânăm nițel. A, și ar mai fi ceva: în legătură cu plata chirografarilor înaintea bugetarilor, acum în cel mai bun caz îi poți plăți deodată. În orice caz, niciodată chirografarii înaintea bugetarilor.

Ne sperie insolvența, dar în realitate ne îngrozește ordinea și, odată cu ea, conștientizarea timpului finit. De fapt, nu există ordine fără timp, însuși conceptul de timp având sens doar când realizăm că anumite acte nu pot exista fără să fie precedate de altele. Ordinea este timpul și viceversa. Dacă ai termina de citit această frază înainte să începi să citești cuvântul de debut dacă, atunci, în lipsa ordinii, nu ai mai avea nicio urmă a trecerii timpului. Prima dată oul este spart și abia apoi omleta sfârâie în tigaie, dar n‑am avea nicio ordine a trecerii timpului dacă actele s‑ar petrece invers sau ar fi interschimbabile.

Insolvența este ordine. Începe prin a atașa un timp tuturor actelor debitoarei, iar în particular datoriilor acesteia. Creanțele trebuie plătite într‑o anumită ordine sau la un anumit timp. Nu poți începe să plătești masa credală înainte de a avea un tabel preliminar și nu poți achita creanțele anterioare înaintea celor ulterioare. Identificăm ordinea creanțelor în insolvență cu o succesiune clasică (cheltuielile de procedură, garantații, salariații, bugetarii și chirografarii), însă asta e o înțelegere încețoșată a regulilor de plată, provenită adesea din suprapunerea insolvenței cu falimentul.

Insolvența înseamnă în primul rând reorganizare, care, la rândul ei, dincolo de definițiile elaborate, înseamnă plăți mai mari decât în faliment^[2]. Insolvența este o procedură de plată a datoriilor. Se subînțelege că țința vizată este stingerea lor integrală sau într‑o proporție cât mai mare, iar nu parțială sau deloc. Falimentul este calea subsidiară, dacă reorganizarea nu merge. Cu toate acestea, din cauza procentului infim de reorganizări, în practică insolvența a ajuns să fie definită de eșecul ei, adică falimentul, iar nu de cauza ei, reorganizarea. Țintești către stele, dar noroiul de pe tine e cel care‑ți spune povestea.

B. Ierarhia nu e totuna cu ordinea

Înțelegerea generală este că în reorganizare creanțele se plătesc ca în faliment, într‑o anumită ordine, cu diferența că în faliment sunt mai multe categorii, pe când în reorganizare mai puține. Achităm integral grupa superioară, apoi facem distribuiri la grupa inferioară și așa mai departe. Există un timp al fiecărei plăți. Totuși, regula din faliment, de interzicere a achitării creanțelor inferioare înainte de deplina îndestulare a creanțelor superioare^[3], nu are corespondent în reorganizare. În reorganizare e procedura colectivă pură, fără un întâi între egali.

În reorganizare avem categorii de creanțe^[4], iar în faliment ranguri de prioritate^[5]; denumiri diferite care îndeplinesc același scop: gruparea creanțelor în funcție de trăsăturile comune. Chiar dacă în faliment avem 11 grupe, iar în reorganizare 5, actul împărțirii nu diferă în esență: în faliment sunt adăugate grupe ale creanțelor născute după deschiderea procedurii și sunt fărâmițate suplimentar, din rațiuni etice, creanțele chirografare. Avem un filon comun compus doar din succesiunea creanțele salariale, bugetare și chirografare. Totuși, această succesiune are în vedere o ordine de plată doar în faliment, pe când în reorganizare ea înseamnă cu totul altceva, fiind prezentată expres ca o ierarhie a categoriilor de creanțe.

C. Garantații evadează ordinii

Observăm că grupa creanțelor garantate nu face parte din această succesiune. Motivul este simplu: garantații au preferință la îndestulare doar din garanția lor, iar nu din toate bunurile debitoarei; în raport de acestea, ei sunt egali, venind în concurs cu ceilalți chirografari.C. Garantații evadează ordinii

Totuși, în reorganizare se întâmplă ceva aparte. Aici garantații au un soi de prioritate extra (dar nu la plată!), ceva ce nu regăsim în faliment. În reorganizare, însăși calitatea credito­rului de beneficiar al unei cauze de preferință asupra unui bun al debitoarei îi determină un statut privilegiat înainte de valori­ficarea garanției, pe când în faliment calitatea de creditor beneficiar al unei cauze de preferință îi oferă un avantaj doar după valorificarea propriei garanții. Prioritatea extra se traduce în apartenența la cea mai superioară grupă: creanțele garantate, care funcționează ca un soi de etalon pentru restul grupelor, considerate inferioare. Dacă planul de reorganizare prevede reducerea categoriei creanțelor garantate și aceștia nu sunt de acord, adică votează negativ planul, atunci este ilegal ca planul să prevadă distribuiri către grupele inferioare. Soluția acordării unui statut superior grupei garantaților urmărește să protejeze integritatea câtimii acestor creanțe: ele sunt singurele creanțe din toate grupele care au un corespondent în realitatea faptică a averii debitorului. Grupa creanțelor garantate are câtimea limi­tată exact la valoarea garanțiilor^[6], pe când toate celelalte grupe au câtimea identică cu a creanțelor originare, fără vreun fel de restrângere dată de valoarea activelor ce compun gajul general. Dacă grupa garantaților nu ar avea un statut superior, atunci aceasta s‑ar putea trezi că este redusă prin plan, deși valoarea faptică a garanțiilor existente le acoperă integral, ceea ce ar constitui un tratament păgubos față de ipoteza falimentului.

Să ne imaginăm că avem un creditor garantat cu o ipotecă asupra unui stoc de pupeze din porțelan. Creanța creditorului este de 10 lei, dar garanția a fost evaluată la 7 lei. Prin urmare, grupa garantaților are 7 lei, iar restul de 3 lei va coborî la grupa chirografarilor. Pe lângă acest creditor, mai sunt salariați, bugetari și alți chirografari, toți adunând 20 de lei, însă bunurile libere de sarcini sunt evaluate la 5 lei. Sintetizând, avem grupa garantaților cu 7 lei, apoi salariați, bugetari și chirografari cu
23 de lei.

În faliment, ordinea de plată interesează doar după ce este vândut bunul garantat. Nu contează cu cât este înscris garantatul în grupa garantaților, fiindcă drepturile îi sunt respectate oricum: dacă garanția s‑ar vinde la 10 lei, îi primește pe toți, chiar dacă a fost înscris cu 7 lei. Dacă se vând celelalte bunuri libere de sarcini, la fel, nu contează cu cât este înscris la garantați creditorul, fiindcă la distribuiri el va veni în concurs cu grupa chirografarilor.

În schimb, în reorganizare contează înainte de vânzarea bunului, fiindcă acum se stabilesc câtimea creanțelor care vor putea participa la distribuirile din viitor și ponderea votului în grupe. Degeaba ai dreptul teoretic în viitor dacă nu vei avea în baza a ce să‑l exerciți. În faliment nu contează cu cât este înscris garantatul la garan­tați și chirografari, deoarece câtimea creanței rămâne aceeași. În schimb, în reorganizare poate fi redusă câtimea creanței, cât timp se probează că tot s‑ar încasa mai mult decât în faliment. Dacă nu ar exista o ierarhie a categoriilor de creanțe, cu grupa garan­taților pusă în vârf, spre pildă, cu aceștia ordonați după grupa salariaților sau deodată cu grupa chirografarilor, atunci ipoteca ar fi încălcată. De ce? Fiindcă garantații și‑ar vedea redusă câtimea creanței garantate chiar dacă aceasta este acoperită întru totul de valoarea garanției. În cazul nostru, să presupunem că garantații înscriși după evaluare cu 7 lei suferă tăieri până la 5 lei. În caz de valorificare a stocului cu 7 lei, restul de 2 s‑ar împărți între celelalte grupe și garantul ar veni în concurs cu restul creditorilor din prețul obținut din valorificarea propriei garanții. Ceea ce ar fi inechitabil.

D. Ordinea de plată a creanțelor în reorganizare

Art. 140 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 reprezintă textul de căpătâi: „Sumele provenite din activitatea curentă a debitorului sau din valorificarea activelor negrevate de cauze de preferință vor fi prevăzute a se distribui pro rata pentru fiecare creanță prevăzută a se achita în timpul reorganizării, după deducerea sumelor prevăzute ca fiind necesare plății creanțelor curente exigibile și a celor necesare asigurării capitalului de lucru, dacă este cazul. Programul de plată a creanțelor va prevedea plata acestor sume în trimestrul consecutiv celui la care aceste sume devin disponibile”.

La o privire macroscopică, singura ordine de plată din reor­ga­nizare este cea între creanțele curente (în afara programului de plăți) și creanțele anterioare (din programul de plăți). Creanțele curente se plătesc înaintea creanțelor anterioare. Atât. Nici în interiorul categoriei creanțelor curente, nici în interiorul categoriei creanțelor anterioare pare că nu există o ordine de plată. Creanțele anterioare trebuie plătite simultan, același timp de plată fiind impus legal, pe când creanțele curente trebuie plătite la scadență, iar dacă banii sunt insuficienți, la timpii aleși de conducătorul activității.

La o privire microscopică, timpul achitării creanțelor anterioare prezintă anumite particularități.

În primul rând, 140 alin. (3) nu spune exact când, adică ziua în care se plătesc. Art. 140 alin. (7) menționează că „plata va putea fi făcută trimestrial pe bază de acte legale”, fără ca asta să însemne că plățile se fac la început de trimestru, la mijloc sau la sfârșit ori că este reglementată o obligație, iar nu o posibilitate. Totul este ca scadența să nu fie mai mare de un trimestru („plata acestor sume în trimestrul consecutiv celui”). N‑are nimic dacă este mai mică. În definitiv, momentul exact al plății este treaba programului de plăți, care în esență este un grafic cu cât și când. Cutumiar, programul de plăți este întocmit cu scadențe lunare, însă nimic nu împiedică practicianul să‑l construiască cu scadențe zilnice. Tehnic, un plan de reorganizare poate fi întocmit și pe o perioadă de 3 ore, nu doar 3 ani. Totuși, oricare ar fi scadența, egală sau mai mică de un trimestru, constructorul planului trebuie să se asigure că este aceeași pentru toate creanțele. În interiorul grupei, nu se poate ca unele creanțe să primească scadență marți, iar altele joi^[7] („același tratament pentru fiecare creanță într‑o grupă distinctă”). În exteriorul grupei, o grupă poate fi plătită teoretic altcândva decât o alta, cât timp data plății diferită se încadrează în același trimestru („plata acestor sume în trimestrul consecutiv”). Practic, ar fi un ghemotoc de termene, fără o eficiență practică.

În al doilea rând, creanțele anterioare pot fi împărțite la rândul lor în două tipuri: a) creanțele anterioare exigibile, adică majoritatea creanțelor din tabelul definitiv; b) creanțele ante­rioare nescadente, o minoritate, care au încă termenele de plată inițiale. Asta înseamnă că, în interiorul grupei, putem avea creanțele cu scadența stabilită prin plan, care se vor plăti marți, și creanțele cu scadența inițială, care se vor plăti joi. Dacă planul impune o nouă scadență creanțelor nescadente înscrise în tabelul definitiv, cât timp aceasta este mai îndepărtată decât cea originară, atunci aceste creanțe vor fi defavorizate. Mai jos am exemplificat cu un plan de reorganizare cu trei trimestre, adică pe 9 luni, unde am inclus creanțe nescadente care urmează să fie achitate integral după finalizarea planului. Observăm că, în timp ce creanțele cu scadența originară la fiecare lună impun o plată la fiecare 30 de zile, celelalte, grosul, au o scadență doar o dată pe trimestru. Exemplul creionează o posibilitate. Autorul pla­nului poate stabili o scadență lunară pentru toate creanțele.

În al treilea rând, unele creanțe anterioare pot suferi o favorizare temporală impusă de constructorul planului: plata integrală în termen de maximum 30 de zile de la confirmarea planului^[8]. Legea spune că, dacă ele se plătesc complet într‑un termen atât de scurt, atunci este prezumat un vot absolut din partea lor. Desigur, s‑ar putea să se prevadă că toate creanțele se vor plăti în 30 de zile integral, însă, dacă toți sunt favorizați, nu mai vorbim de mai multe trimestre, nici măcar de un trimestru întreg.

În al patrulea rând, regula pro rata poate fi suprapusă uneori de regula stingerii succesive din faliment. Art. 140 alin. (2) arată că, „dacă după confirmarea planului de reorganizare se vor recupera sume suplimentare din acțiuni introduse în temeiul art. 117, acestea se vor distribui în modul prevăzut de art. 163”, ceea ce înseamnă că, deși în reorganizare avem plăți proporționale către toți, cu titlu excepțional se poate activa ordinea de plată din faliment și făcute plăți suplimentare după regulile de acolo. Mai exact, ordinea de plată a celor fără garanții, de la art. 161. Primii serviți vor fi salariații, apoi bugetarii și doar apoi chirografarii (unde vor veni în concurs și garantații). Aceste plăți ierarhizate merg în paralel cu plățile pro rata, ele neavând darul de a le dezactiva pe cele din urmă. Termenele de scadență din plan rămân valabile, însă creditorii pot beneficia de plăți înainte de termenul înscris în plan, din aceste surse neașteptate suplimentare.

Recapitulând, putem avea cel puțin patru timpi diferiți în care se achită creanțele conform planului:

a) creanțele anterioare favorizate, în termen de maximum 30 de zile de la confirmare;

b) creanțele anterioare păstrate cu scadențele originare;

c) creanțele anterioare exigibile cu noua scadență impusă trimestrial prin plan;

d) creanțele curente la scadența legală sau contractuală.

Cei patru timpi aparțin doar la două categorii de creanțe (curente și anterioare), ale căror ordini le vom trata în cele ce urmează.

D.1. Ordinea creanțelor curente

Creanțele curente sunt asemenea materiei întunecate din Univers: nu fac obiectul procedurii, dar însăși procedura gravi­tează în jurul lor. Nu formează obiectul unui tabel de creanțe, nu au drept de vot, nici o ordine de plată, dar au prioritate la plată^[9] în fața tuturor creanțelor care beneficiază de atributele enu­merate.

Reorganizarea înseamnă programul de plăți, care la rândul său înseamnă cum se vor achita creanțele din tabelul definitiv, care la rândul său înseamnă exclusiv creanțele anterioare, chiar dacă textul pare confuz^[10]. Creanțele curente nu au instituțional niciun cuvânt de spus privind forma planului de reorganizare, dar asta vine la pachet cu garanția că oricum toate încasările generate în reorganizare sunt întâi direcționate spre plata creanțelor curente. Planul de reorganizare nu poate modifica creanțele curente.

Din păcate, chiar dacă legea este clară, a fost nevoie de intervenția ICCJ, care să arate că secțiunea legală din plan, numită modalitatea de achitare a creanțelor curente [art. 133 alin. (4) lit. e)], nu poate să prevadă schimbarea termenelor de scadență ale creanțelor curente, ci ea se referă la o chestiune mult mai elementară: de unde se vor genera bani pentru plata acestor datorii? Exista o practică prin care creanțele curente existente la data confirmării planului erau eșalonate pe toată durata planului sau în afara lui, fără ca creditorii curenți să‑și poată exprima voința la votarea planului. Dincolo de preve­derile exprese conform cărora creanțele curente se plătesc cu prioritate, modificarea scadenței acestora fără acordul credito­rilor ar face iluzoriu dreptul de a cere falimentul sau, recent, executarea silită și ar încălca dreptul comun: nicio parte nu poate modifica unilateral contractul.

Prin urmare, este nelegală eșalonarea unilaterală a creanțelor curente prin plan. Sub amenințarea eșecului, planul trebuie să fie realist întocmit, astfel încât reorganizarea să producă sufi­cienți bani pentru derularea activității curente fără acumularea de noi datorii, venituri capabile să achite atât nevoile curente, cât și datoriile anterioare deschiderii procedurii. Nu există creanțe curente prioritare față de altele, toate fiind egale. Indiferent de natura creanței, garantată, salarială, bugetară sau chirografară, debitorul nu se poate apăra că a folosit banii pentru plata unora în detrimentul altora. Sau ai bani să‑ți achiți toate datoriile curente, sau nu mai faci reorganizare.

 D.2. Ordinea creanțelor anterioare

Organizarea creanțelor în diferite grupe pentru momentul votării planului este desființată după confirmarea acestuia. Nu există grupe prioritare, fiindcă toți banii care rămân după achitarea crean­țelor curente se vor distribui pro rata către toți. Avem aici două excepții. Banii obținuți din valo­rificarea bunurilor grevate de cauze de preferință, care vor fi plătiți cu prioritate către creditorul garantat. Este o excepție de la regula pro rata, însă o reconfirmare a dreptului comun, respectiv a mecanismului cauzei de preferință. Banii obținuți din câștigarea unei acțiuni în anulare, care se vor distribui în cascadă conform regulilor din faliment (art. 161 din Lege).

Pentru ipoteza I, ne imaginăm că planul de reorganizare prevede achitarea tuturor creanțelor, neexistând hair‑cut, chiar dacă, să zicem, simularea de faliment arată plăți doar de 20 de lei. Astfel, la o primă încasare de 10 lei din surse negrevate de garanții, banii se vor împărți după cum urmează:

Chiar dacă acum garantații și salariații primesc mai puțin decât ar primi în faliment, dat fiind faptul că planul prevede achitarea integrală a creanțelor, ei vor beneficia de un tratament superior, luând în considerare plățile ce vor fi făcute în viitor.

Pentru ipoteza a II‑a, ne imaginăm că planul de reorganizare
prevede achitarea doar a unor creanțe de 20 lei, existând hair‑cut, dat fiind faptul că simularea de faliment arată că vor fi disponibile lichidități doar de 20 lei. Astfel, la o primă încasare de 10 lei din bunuri libere de sarcini, banii se vor plăti conform tabelului de mai jos:

Ce trebuie reținut din cele două exemple este că în urma hair‑cut‑ului procentele în baza cărora sunt plătite pro rata creanțele se schimbă, fiind diferite față de ponderea creanțelor din tabelul definitiv inițial. Comparația plăților din reorganizare versus distriburile din faliment, pentru a vedea care oferă un tratament mai avantajos, trebuie raportată la câtimea diminuată prin plan.

Creanțele anterioare se plătesc în același timp în reorga­nizare, pe când în faliment se plătesc succesiv. Regula pro rata nu intră în conflict cu imperativele tratamentului corect și echitabil^[11]. Acesta nu impune plata creanțelor într‑o anumită ordine, ci doar într‑o anumită câtime. Într‑adevăr, nu este permis ca planul să prevadă plăți către categoria inferioară, cât timp nu este plătită în integralitate categoria superioară (doar dacă aceasta nu acceptă), însă această regulă nu face referire la momentul plății. Dacă nu ar exista rânduirea pro rata, atunci ar fi perfect legal să se plătească prima dată integral grupele infe­rioare și doar ultima dată grupele superioare. De ce? Fiindcă falimentul nu exportă reorganizării propria regulă^[12] de plată în cascadă a creanțelor. În schimb, falimentul exportă reorga­nizării regula plății cotei falimentare^[13] în funcție de procentul creanțelor, care acum înseamnă pro rata.

Ordinea creanțelor anterioare este viciată de timpul achitării creanțelor favorizate. Așa cum am arătat, acestea pot evada ordinii pro rata și pot beneficia de termene preferențiale, de maximum 30 de zile de la data confirmării planului. Într‑o mare de plăți eșalonate pe câțiva ani, licăresc câteva picături de plăți integrale aproape instantanee. Soluția legiuitorului privind plata pro rata a banilor obținuți „în trimestrul consecutiv celui la care aceste sume devin disponibile” este deșteaptă, fiindcă îl obligă pe constructorul planului să se asigure că are banii destinați achitării creanțelor favorizate înainte de confirmarea planului. Astfel, banii intrați în contul debitoarei după confir­marea planului nu vor putea fi folosiți pentru plata creanțelor favorizate, ci vor fi destinați la plata unui procent către toți. Creanțele favorizate vor trebui plătite din bani pe care debitoa­rea deja îi are, iar nu din bani pe care debitoarea speră că‑i va avea.

Mecanismul a fost inventat ca să corecteze inechitatea din procedura veche a insolvenței: atunci constructorul planului putea să prevadă că anumite creanțe vor fi achitate în termen de 30 de zile prin plan, fără ca creditorii beneficiari să poată vota negativ planul^[14], chiar dacă acesta era nerealist și‑și fundamenta previziunea de încasare pe speranțe. La confirmarea planului acesta opera cu titlu definitiv tăieri de creanțe, apoi firma intra în faliment și creditorul cu creanța diminuată rămânea să se întrebe cui profită reorganizarea^[15].

Însă acum, prin noua reglementare, se propune un schimb: primești de la mine prezumția absolută de vot pozitiv doar dacă ai deja banii pentru a mă plăti imediat așa cum mi‑ai promis.

Reorganizarea timpului

La nivel fundamental, timpul este ordine, însă procesul curgerii timpului înseamnă măsurarea gradului de dezordine. Totul se dezorganizează în timp ce vorbim. Fie că e cuvântul pe care‑l privești acum, degetul tău care ticăie nerăbdător sau imaginea persoanei iubite care nu‑ți dă pace să te concentrezi la articole plicticoase de drept. La nivel fundamental, lumea este formată din procese, iar nu din lucruri încremenite. Procese cu o singură direcție: schimbarea permanentă către ceva infinit de dezor­ganizat.

Reorganizarea înseamnă schimbare. Rânduirea italienilor care se îmbulzesc haotic la coadă prin ordonarea lor într‑un șir de englezi respectuoși. Creanțele în reorganizare primesc din nou timp.

NOTE

* Este extras din Revista Phoenix nr. 4/2019 (octombrie-decembrie 2019).

[1] Ne referim la datoriile născute anterior deschiderii procedurii.

[2] E adevărat că în lege nu scrie nicăieri că reorganizarea trebuie să asigure plăți mai mari decât falimentul. Singura mențiune expresă face vorbire de o câtime cel puțin egală cu falimentul [„nu primesc mai puțin decât ar fi primit în cazul falimentului” – art. 139 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2014]. Cu toate acestea, reorganizarea presupune plăți mai mari decât falimentul din două motive: a) tehnic, continuarea activității presu­pune generarea de datorii noi și plata lor, creanțe care nu există în faliment; b) practic, decizia de aprobare sau nu a planului ține de oportunitate, iar nu de legalitate, creditorii putându‑se opune planului dacă acesta nu le creează o situație mai bună. Cu toate principiile insolvenței, judecătorul‑sindic nu poate cenzura votul creditorilor, dacă aceștia au decis să respingă un plan care le asigură plăți identice ca falimentul. Este dreptul lor, iar sindicul nu are acel cramdown power american prin care poate trece peste voința masei credale.

[3] Art. 163 alin. (1) din Legea nr. 85/2014: „Titularilor de creanțe dintr‑o categorie li se vor putea distribui sume numai după deplina îndestulare a titularilor de creanțe din categoria ierarhic superioară, potrivit ordinii prevăzute la art. 161”.

[4] Art. 138 alin. (3) din Legea nr. 85/2014: „Următoarele creanțe se constituie în categorii distincte, care votează separat: a) creanțele care beneficiază de drepturi de preferință; b) creanțele salariale; c) creanțele bugetare; d) creanțele creditorilor indispensabili; e) celelalte creanțe chirografare”.

[5] Art. 5 alin. (1) pct. 69 din Legea nr. 85/2014: „tabelul preliminar de creanțe cuprinde toate creanțele scadente sau nescadente, sub condiție sau în litigiu, născute înainte de data deschiderii procedurii, acceptate de către administratorul judiciar în urma verificării acestora. În tabel vor fi menționate atât suma solicitată de către creditor, cât și suma acceptată și rangul de prioritate, iar în situația creditorului aflat în procedura insol­venței se va arăta și administratorul judiciar/lichidatorul judiciar desemnat (…)”; art. 161 din Legea nr. 85/2014: „Creanțele se plătesc, în cazul fali­mentului, în următoarea ordine: 1. taxele, timbrele sau orice alte cheltuieli aferente procedurii instituite prin prezentul titlu, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea și administrarea bunurilor din averea debito­rului, pentru continuarea activității, precum și pentru plata remunerațiilor persoanelor angajate potrivit prevederilor art. 57 alin. (2), art. 61, 63 și 73, sub rezerva celor prevăzute la art. 140 alin. (6); 2. creanțele provenind din finanțări acordate potrivit art. 87 alin. (4); 3. creanțele izvorâte din raporturi de muncă; 4. creanțele rezultând din continuarea activității debitorului după deschiderea procedurii, cele datorate cocontractanților potrivit prevederilor art. 123 alin. (4) și cele datorate terților dobânditori de bună‑credință sau subdobânditorilor care restituie averii debitorului bunurile ori contravaloarea acestora potrivit prevederilor art. 120 alin. (2), respectiv ale art. 121 alin. (1); 5. creanțele bugetare; 6. creanțele reprezentând sumele datorate de către debitor unor terți, în baza unor obligații de întreținere, alocații pentru minori sau de plată a unor sume periodice destinate asigurării mijloacelor de existență; 7. creanțele reprezentând sumele stabilite de judecătorul‑sindic pentru întreținerea debitorului și a familiei sale, dacă acesta este persoană fizică; 8. creanțele reprezentând credite bancare, cu cheltuielile și dobânzile aferente, cele rezultate din livrări de produse, prestări de servicii sau alte lucrări, din chirii, creanțele corespunzătoare art. 123 alin. (11) lit. b), inclusiv obliga­țiunile; 9. alte creanțe chirografare; 10. creanțele subor­donate, în următoarea ordine de preferință: a) creanțele născute în patrimoniul terților dobânditori de rea‑credință ai bunurilor debitorului în temeiul
art. 120 alin. (2), cele cuvenite subdobânditorilor de rea‑credință în condițiile art. 121 alin. (1), precum și creditele acordate persoanei juridice debitoare de către un asociat sau acționar deținând cel puțin 10% din capitalul social, respectiv din drepturile de vot în adunarea generală a asociaților ori, după caz, de către un membru al grupului de interes economic; b) creanțele izvorând din acte cu titlu gratuit”.

[6] Art. 103 din Legea nr. 85/2014: „Creanțele beneficiare ale unei cauze de preferință se înscriu în tabelul definitiv până la valoarea de piață a garanției stabilită prin evaluare, dispusă de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar, efectuată de un evaluator desemnat potrivit preve­derilor art. 61. În cazul în care valorificarea activelor asupra cărora poartă cauza de preferință se va face la un preț mai mare decât suma înscrisă în tabelul definitiv sau în tabelul definitiv consolidat, diferența favorabilă va reveni tot creditorului garantat, chiar dacă o parte din creanța sa fusese înscrisă drept creanță chirografară, până la acoperirea creanței principale și a accesoriilor ce se vor calcula conform actelor din care rezulta creanța, până la data valorificării bunului. Această prevedere se aplică și în cazul eșuării planului de reorganizare și vânzării bunului în procedura de faliment”.

* Este extras din Revista Phoenix nr. 4/2019 (octombrie-decembrie 2019).

[7] Art. 139 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 85/2014: „planul prevede același tratament pentru fiecare creanță în cadrul unei categorii distincte, cu excepția rangului diferit al celor beneficiare ale unor cauze de preferință, precum și în cazul în care deținătorul unei creanțe consimte la un tratament mai puțin favorabil pentru creanța sa”.

[8] Art. 139 alin. (1) pct. E din Legea nr. 85/2014: „vor fi considerate creanțe nedefavorizate și vor fi considerate că au acceptat planul creanțele ce se vor achita integral în termen de 30 de zile de la confirmarea planului ori în conformitate cu contractele de credit sau de leasing din care rezultă”.

[9] Art. 5 alin. (1) pct. 21 din Legea nr. 85/2014: „creditor cu creanțe curente sau creditor curent este acel creditor ce deține creanțe certe, lichide și exigibile, născute în timpul procedurii de insolvență, și care are dreptul de a i se achita cu prioritate creanța, conform documentelor din care rezultă”.

[10] Art. 5 alin. (1) pct. 53 din Legea nr. 85/2014: „programul de plată a creanțelor este graficul de achitare a acestora menționat în planul de reorganizare care include: a) cuantumul sumelor pe care debitorul se obligă să le plătească creditorilor, dar nu mai mult decât sumele datorate conform tabelului definitiv de creanțe (…)”, însă, pe de altă parte, art. 140 alin. (6) ne spune că programul de plăți ar trebui să facă referire și la creanțele curente privilegiate din procedură: „remunerațiile persoanelor angajate în temeiul art. 57 alin. (2), art. 61 și 63, precum și alte cheltuieli de procedură vor fi achitate la momentul prevăzut, după caz, de lege, cu excepția cazurilor în care părțile interesate ar accepta, în scris, alte termene de plată. Planul trebuie să precizeze în programul de plăți cum va fi asigurată această plată”. Întrucât programul de plăți este un simplu grafic de plată a creanțelor anterioare, rămâne întrebarea dacă nu cumva legiuitorul a avut în vedere cuprinsul planului drept locație în care se vor indica sursele pentru stingerea creanțelor curente.

[11] Art. 139 alin. (2) din Legea nr. 85/2014: „Tratament corect și echitabil există atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: a) niciuna dintre categoriile care resping planul și nicio creanță care respinge planul nu primesc mai puțin decât ar fi primit în cazul falimentului; b) nicio categorie sau nicio creanță aparținând unei categorii nu primește mai mult decât valoarea totală a creanței sale; c) în cazul în care o categorie defavorizată respinge planul, nicio categorie de creanțe cu rang inferior categoriei defavorizate neacceptante, astfel cum rezultă din ierarhia prevăzută la art. 138 alin. (3), nu primește mai mult decât ar primi în cazul falimentului; d) planul prevede același tratament pentru fiecare creanță în cadrul unei categorii distincte, cu excepția rangului diferit al celor beneficiare ale unor cauze de preferință, precum și în cazul în care deținătorul unei creanțe consimte la un tratament mai puțin favorabil pentru creanța sa”.

[12] Art. 163 alin. (1) din Legea nr. 85/2014: „Titularilor de creanțe dintr‑o categorie li se vor putea distribui sume numai după deplina îndestulare a titularilor de creanțe din categoria ierarhic superioară, potrivit ordinii prevăzute la art. 161”.

[13] Art. 163 alin. (2) din Legea nr. 85/2014: „În cazul insuficienței sumelor necesare acoperirii valorii integrale a creanțelor cu același rang de prioritate, titularii acestora vor primi o cotă falimentară, reprezentând suma proporțională cu procentul pe care creanța lor îl deține în categoria creanțelor respective”.

[14] Era activată prezumția absolută de vot pozitiv.

[15] În noua reglementare, tăierea creanțelor prin plan se face cu titlu provizoriu, doar dacă planul are succes.