Skip to main content

UPDATE - ÎCCJ: Măsurile asiguratorii înființate anterior insolvenței nu împiedică lichidarea bunului

UPDATE: Click aici pentru a descărca documentul care cuprinde motivarea deciziei ÎCCJ.

Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat, în ședința publică din data de 20 ianuarie 2020, o decizie conform căreia existența unor măsuri asigurătorii înființate în cadrul unui proces penal asupra bunurilor unei persoane juridice, anterior deschiderii procedurii insolvenței, nu suspendă procedura de lichidare, nu indisponibilizează bunul și nu împiedică lichidarea bunului de către lichidatorul judiciar.

Redăm, în cele ce urmează, decizia ÎCCJ:

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Minuta deciziei nr. 1

Dosar nr. 1676/1/2019 (click)

Ședința din 20 ianuarie 2020

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secţia a V-a civilă, în dosarul nr. 31798/3/2018, pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, stabilește că:

În interpretarea dispozițiilor art. 91 alin. (1), art. 102 alin. (8) şi art. 154-158 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la dispozițiile art. 249 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală [respectiv art. 163 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală de la 1968], existența unor măsuri asigurătorii înființate în cadrul unui proces penal asupra bunurilor unei persoane juridice, anterior deschiderii procedurii insolvenței, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracțiune sau a garantării executării cheltuielilor judiciare:

a) nu suspendă procedura de lichidare prevăzută de Legea nr. 85/2014 în ceea ce privește bunul sechestrat;

b) nu este de natură a indisponibiliza bunul asupra căruia a fost începută procedura de valorificare conform dispozițiilor Legii nr. 85/2014;

c) nu împiedică lichidarea bunurilor efectuată de lichidatorul judiciar în exercitarea atribuțiilor conferite de Legea nr. 85/2014.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 ianuarie 2020.